BIOGRAFIE: Muammar Kadhafi, îndepărtat de la putere de revoluţie, după 42 de ani de putere

A fost nevoit să fugă, în august, după opt luni de revoltă, susţinută de o intervenţie NATO, când Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) a preluat controlul asupra capitalei libiene, Tripoli.

Kadhafi, în vârstă de 69 de ani, a continuat, până în ultimele momente, să îndemne la "rezistenţă" împotriva "cruciaţilor" occidentali şi la înfrângerea "insurgenţilor" care ar fi avut, susţinea el, legături cu Al-Qaida, pe care-i numea "şobolani".

Aceiaşi insurgenţi, care au preluat controlul asupra Libiei, sunt cei care au anunţat marţi capturarea sa în oraşul Sirt din regiunea sa natală, asediat de mai multe săptămâni. Dar informaţia a fost ulterior dezminţită de mai multe surse, fără să poată fi obţinute mai multe detalii asupra circumstanţelor acestei capturări.

Autoproclamat "regele regilor tradiţionali din Africa", "Ghidul", aflat la putere de 42 de ani, se poate mândri şi cu un alt titlu, şi anume cel de decan al şefilor de stat africani, de la moartea, în iunie, a preşedintelui Gabonului, Omar Bongo Ondimba.

Născut, conform propriei legende, într-un cort beduin, în deşertul de la Sirt, la 7 iunie 1942, Muammar Kadhafi, fiul unui cioban, primeşte o educaţie religioasă strictă şi intră în armată, în 1965. La vârsta de 27 de ani, îl îndepărtează în mod paşnic de la putere pe bătrânul rege Idriss, la 1 septembrie 1969.

În 1977, proclamă "Jamahiriya", un "stat al maselor" care guvernează prin comitete populare alese. În "Cartea (sa) Vrede", preconizează o democraţie directă, unind socialismul cu gândirea islamică. Democraţia nu poate fi stabilită prin urne: "Alegerile sunt o mascaradă", afirma el.

Stilul de viaţă, ţinutele tradiţionale, modul excentric de a exercita puterea în această ţară imensă şi bogată în petrol dar puţin populată, par incongruente şi imprevizibile atât pentru occidentali, cât şi pentru arabi. Adoptă comportamente care reuşesc, uneori, să îi indispună pe partenerii săi.

În uniforma militară decorată cu aur sau în tunica specifică beduinilor, îi placea să îşi primească oaspeţii în cort, la Sirt sau în curtea cazarmei Bab El Azizia, în centrul Tripoli, înconjurat de femei-soldaţi, "amazoanele" sale, şi se hrăneşte frugal, în special cu lapte de cămilă.

Personaj teatral, Kadhafi este singularizat de acte şi declaraţii care au amuzat lumea, înfruntându-i pe omologii săi arabi sau emiţând teorii foarte personale despre istorie şi oameni.

În cadrul unui summit arab, în 1988, a purtat o manuşă albă în mâna dreaptă. A explicat că vrea să evite, astfel, să strângă "mâini pătate de sânge". La summitul următor, se află alături de fostul rege saudit Fahd. Fumând ţigări groase, se întorcea ostentativ către vecinul său de fiecare dată când exala fum.

Acuzat de "terorism", devine ţinta occidentalilor. Oraşul Tripoli este bombardat de Statele Unite în aprilie 1986. Libia va constitui, timp de mai mulţi ani, obiectul unor embargouri, în urma atentatelor comise asupra unui avion american deasupra satului Lockerbie, în Scoţia, soldat cu 270 de morţi, în 1988, dar şi asupra unui avion francez, în Niger, soldat cu 170 de morţi, în 1989, pentru care Tripoli îşi va asuma responsabilitatea şi va acorda despăgubiri familiilor victimelor.

În anii '90, slăbit pe scena mondială, dezamăgit de partenerii săi arabi, se întoarce către continentul negru şi nu încetează să pledeze pentru înfiinţarea "Statelor Unite ale Africii".

Este ales la conducerea Uniunii Africane (UA), la începutul lui 2009, şi deţine această funcţie timp de un an. După un an haotic, în care luările sale de poziţie disonante au afectat imaginea instituţiei, îi cedează locul preşedintelui din Malawi. Este dezamăgit de omologii săi arabi, pe care-i acuză de "vânzarea Palestinei".

În 2003, anunţă anihilarea programelor sale secrete de înarmare. În anii următori este primit cu fast, după eliberarea infirmierelor bulgare acuzate injust de infectări cu SIDA, atât la Paris, cât şi la Roma, fosta putere colonială în Libia. Puternic graţie resurselor de petrol, reuşeşte în 2008 să pună capăt trecutului său cu Italia, obţinând scuze şi despăgubiri din partea Romei pentru perioada colonială.

Mai recent, a determinat Elveţia să se plieze şi să îi prezinte scuze, la un an după ce fiul său Hannibal a fost arestat la Geneva pentru violenţe împotriva unor servitori.

Îl întâmpină triumfal pe Abdelbasset al-Megrahi, libianul condamnat pentru atentatul de la Lockerbie şi eliberat de Scoţia, generând indignarea Washingtonului şi Londrei.

Totul se schimbă la 15 februarie 2011, odată cu insurecţia, preluarea controlului asupra oraşului Benghazi de către rebelii din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) şi intervenţia NATO, autorizată de ONU la 17 martie.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis împotriva lui Kadhafi, fiului său Seif al-Islam şi cumnatului său Abdallah al-Senoussi un mandat de arestare pentru "crime împotriva umanităţii".