- Home
- Externe
- LONDRA, (04.06.2017, 00:47)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOTO, VIDEO | ATACURI TERORISTE în Londra: Şapte morţi şi circa 50 de răniţi în atentatele din centrul oraşului. Trei terorişti, împuşcaţi mortal
Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte aproape 50 au fost rănite în atacurile comise sâmbătă seară în centrul Londrei, iar cei trei presupuşi autori au fost împuşcaţi mortal de agenţii serviciilor de securitate, anunţă Scotland Yard.
Urmărește
39617 afișări
ATACURI TERORISTE în Londra: Cel puţin şase morţi şi 30 de răniţi în atentatele din centrul oraşului. Trei terorişti, împuşcaţi mortal (Skynews/ Express)
UPDATE 11:36 Bilanţul atacurilor din Londra: Şapte morţi, circa 50 de răniţi; trei terorişti, împuşcaţi mortal
"Şapte persoane au fost ucise în atac, iar 48 au fost spitalizate", a declarat Cressida Dick, comisar al Poliţiei metropolitane londoneze.
Anterior, Scotland Yard anunţase un bilanţ de şase morţi şi 30 de răniţi.
London attack: Seven members of the public and three suspects are dead; 48 people have been injured, police say https://t.co/8ySSxt3x2B pic.twitter.com/604MtQAyQz
— CNN (@CNN) June 4, 2017ULTIMELE ȘTIRI
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
UPDATE 07:31 Cel puţin şase morţi, 30 de răniţi în atentatele de la Londra. Trei terorişti, împuşcaţi mortal
Un militant islamist a intrat intenţionat cu o autoutilitară într-un grup de pietoni, sâmbătă în jurul orei 22.30 (duminică, 0.30, ora României), în zona London Bridge. După primul atac, şoferul vehiculului şi alţi doi islamişti au coborât şi au început să atace oamenii la întâmplare pe străzi şi în restaurante, folosind cuţite. Şase persoane au fost ucise, iar alte 30 au fost rănite în atacurile produse în zonele London Bridge şi Borough Market, în centrul capitalei Marii Britanii.
Agenţii serviciilor de securitate i-au împuşcat mortal pe cei trei presupuşi autori ai atacurilor teroriste, în zona Borough Market.
"Din păcate, şase oameni au murit, în afară de cei trei atacatori împuşcaţi mortal de poliţie", a declarat duminică dimineaţă, potrivit agenţiei Reuters, Mark Rowley, şeful Direcţiei antiteroriste a Poliţiei metropolitane londoneze (Scotland Yard). Autorii atacurilor purtau veste asemănătoare cu cele explozive, dar s-au dovedit a nu fi reale.
Earlier this morning, Assistant Commissioner Mark Rowley made the following statement regarding the #LondonBridge & #BoroughMarket incidents pic.twitter.com/5q7ssSpUnJ
— Metropolitan Police (@metpoliceuk) June 4, 2017
Atacurile, considerate de autorităţi de tip terorist, intervin cu doar câteva zile înaintea scrutinului parlamentar anticipat din Marea Britanie şi la mai puţin de două săptămâni după ce un terorist sinucigaş a omorât 22 de persoane şi a rănit alte zeci la concertul artistei pop americane Ariana Grande desfăşurat în oraşul britanic Manchester.
"Incidentele din Londra sunt considerate un posibil act terorist. Investigaţia se desfăşoară cu rapiditate, gândurile mele sunt la cei afectaţi de aceste evenimente groaznice", a comunicat în cursul nopţii Theresa May, premierul Marii Britanii.
Şeful Executivului de la Londra a convocat pentru duminică dimineaţă o reuniune de urgenţă cu miniştrii de resort şi cu directorii serviciilor de securitate.
How the events of last night's attacks in London unfolded #LondonAttacks #LondonBridge pic.twitter.com/9tFLIPSG8I
— Hasan Arshad (@hasanarshad610) June 4, 2017
UPDATE 04:40 Cel puţin 20 de persoane au fost transportate la spital, potrivit Serviciului de ambulanţă din Londra
În urma atacului din zonele London Bridge şi Borough Market, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă din Londra au declarat că cel puţin 20 de persoane au fost transportate la şase spitale din capitala britanică.
"Am decretat stare de urgenţă majoră şi continuăm să lucrăm îndeaproape cu alţi membri ai serviciilor de urgenţă", se arată într-un comunicat al Serviciului de Ambulanţă din Londra.
UPDATE 03:38 Explozii controlate în centrul Londrei, în cursul operaţiunilor poliţiei
O serie de explozii controlate s-au auzit în centrul Londrei în cursul operaţiunilor poliţiei după atacurile teroriste, informează publicaţia The Guardian.
Exploziile s-au auzit în London Bridge şi Shard, în cursul descinderilor agenţilor serviciilor de securitate în căutarea suspecţilor.
UPDATE 03:20 Presa britanică scrie că şapte persoane şi-ar fi pierdut viaţa în cele trei incidente de securitate, însă oficialităţile de la Londra nu au confirmat aceste date
Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a declarat că până la această oră nu se cunoaşte dacă printre victime se află şi cetăţeni români:
„Avem celulă de criza la nivel ambasadei. Comunicăm intre noi şi cu autoritatile britanice. Suntem in zona informaţiilor neconfirmate oficial. Metropolitian Police, care trebuie să dea anumite informaţii, nu a confirmat numărul de 7 morti pe care presa il vehiculează. Sunt informaţii care circula in special pe Twitter, pe retelele de socializare, dar nu exista un punct de vedere oficial. Noi am luat legătura cu Foreign Office, cu ministerul de Externe Britanic. Deocamdata la acel nivel nu există date privind identitatea victimelor si române sa stam in legatura până mâine dimineaţa sa vedem in ce masura, Doamne fereste, printre victime se numara si catetani romani. Au fost trei incidente intr-un interval de o ora, intr-un perimetru destul de restrands din centrul Londrei. Eu cred că e nevoie de calm şi să vedem şi care a fost natura acestor incidente. Acum suntem la cald. E prematur să emitem judecăţi de valoare.”, a spus Dan Mihalache la Digi24.
Până la aceast moment nu s-au primit solicitări de asistenţă consulară.
UPDATE 03:17 Surse: Un suspect a fost reţinut în urma atacurilor teroriste din Londra
Un suspect a fost reţinut, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în cadrul operaţiunilor de securitate declanşate după atacurile teroriste din centrul Londrei, anunţă surse citate de presa britanică.
Presa britanică a difuzat imagini cu un individ care a fost reţinut de poliţie în zona London Bridge.
Poliţia metropolitană britanică nu a confirmat deocamdată informaţia.
BREAKING: eyewitness tells BBC terrorist ran at people with knife shouting "this is for Allah". #LondonBridgepic.twitter.com/lnsuAmb7t1
— Tennessee (@TEN_GOP) June 4, 2017
UPDATE 02:58 Poliţie: Incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market sunt de tip "terorist"
Incidentele produse sâmbătă seară în zonele London Bridge şi Borough Market sunt de tip "terorist", a comunicat Scotland Yard.
Poliţia metropolitană londoneză a transmis următorul comunicat: "La ora 00.25 (2.25, ora României), incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market au fost declarate drept teroriste".
"Incidentul dn zona Vauxhall este un atac de drept comun prin înjunghiere şi nu are legătură cu incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market", precizează Poliţia metropolitană londoneză.
UPDATE 02:50 Donald Trump este alături de Marea Britanie şi reiterează ideea restricţiilor de călătorie
Donald Trump, preşedintele SUA, a exprimat disponibilitatea de a oferi asistenţă Marii Britanii în contextul atacurilor de la Londra, reiterând ideea limitării călătoriilor şi imigraţiei, pentru îmbunătăţirea nivelului de securitate.
"Orice putem face pentru Londra şi Marea Britanie, noi suntem aici. Suntem alături de voi", a transmis Donald Trump prin Twitter.
"Trebuie să fim inteligenţi, vigilenţi şi duri. Justiţia trebuie să ne dea drepturile înapoi. Avem nevoie de activarea restricţiilor de călătorie ca măsură suplimentară de securitate", a subliniat Donald Trump.
O instanţă federală de apel a confirmat, zilele trecute, blocarea noului decret emis de preşedintele SUA, Donald Trump, privind suspendarea vizelor cetăţenilor din state din Africa şi Orientul Mijlociu. Donald Trump a emis pe 6 martie o nouă ordonanţă executivă antiimigraţie, impunând restricţii temporare de călătorie cetăţenilor din şase ţări situate în Africa şi în Orientul Mijlociu, Irakul fiind eliminat de pe listă. Noua ordonanţă a fost emisă după ce o măsură similară, adoptată în ianuarie, a fost blocată de o instanţă federală, în contextul în care generase confuzie pe aeroporturile din Statele Unite. Noua ordonanţă prezidenţială vizează cetăţenii din Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen. Irakul, care figura pe prima listă, a fost eliminat, la solicitarea Pentagonului, care a evocat colaborarea eficientă cu Bagdadul în combaterea terorismului. Însă aplicarea măsurilor a fost blocată de justiţie pe 15 martie, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare.
UPDATE 02:45 Theresa May: Incidentele din Londra, considerate "posibil act terorist"
Atacurile comise sâmbătă seară în centrul Londrei sunt tratate de autorităţi ca fiind un "potenţial atac terorist", a transmis premierul Marii Britanii, Theresa May.
"Incidentele din Londra sunt considerate un posibil act terorist. Investigaţia se desfăşoară cu rapiditate, gândurile mele sunt la cei afectaţi de aceste evenimente groaznice", a comunicat Theresa May.
Premierul a convocat pentru duminică dimineaţă o reuniune de urgenţă cu şefii serviciilor de securitate.
Poliţia metropolitană londoneză a transmis următorul comunicat: "La ora 00.25 (2.25, ora României), incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market au fost declarate drept teroriste".
UPDATE 02:30 Cel puţin doi morţi şi numeroşi răniţi în urma atacurilor din centrul Londrei
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite în atacurile coordonate produse sâmbătă seară în centrul Londrei, anunţă surse citate de cotidianul The Telegraph.
UPDATE 02:21 Atacurile din Londra, cel mai probabil opera unor simpatizanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic
Atacurile comise sâmbătă seară în centrul Londrei se aseamănă cu atentatele produse în ultimul an în Franţa, Germania şi Marea Britanie, fiind, cel mai probabil, inspirate de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Optzeci şi cinci de persoane au fost ucise, iar alte 307 au fost rănite, în iulie 2016, într-un atac cu camion comis în oraşul francez Nisa de un simpatizant al reţelei teroriste Stat Islamic.
În decembrie 2016, un terorist Stat Islamic a intrat intenţionat cu un autocamion în persoanele adunate la un Târg de Crăciun organizat în Berlin, omorând 12 persoane şi rănind alte 56.
În martie 2017, un islamist a lovit intenţionat cu un vehicul mai multe persoane, în zona Westminster din Londra, atacul, revendicat tot de reţeaua teroristă Stat Islamic, soldându-se cu moartea a cinci persoane.
UPDATE 02:05 Cel puţin un mort şi numeroşi răniţi în urma atacurilor din centrul Londrei
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar numeroase altele au fost rănite în atacurile produse sâmbătă seară în centrul Londrei, anunţă autorităţile britanice.
Potrivit informaţiilor existente în momentul de faţă, o serie de atacuri, probabil de tip terorist, au avut loc în centrul Londrei.
Un individ a lovit intenţionat cu o autoutilitară de culoare albă un grup de pietoni, în zona London Bridge. Trei bărbaţi au coborât din vehicul şi au început să atace persoane la întâmplare folosind cuţite.
Scotland Yard a confirmat producerea unor atacuri în zonele London Bridge, Vauxhall şi Borough Market.
UPDATE 02:00 Trei indivizi periculoşi, căutaţi activ în urma atacurilor din centrul Londrei
Autorităţile britanice au anunţat că desfăşoară operaţiuni pentru arestarea a trei indivizi suspectaţi de implicare în atacurile din centrul Londrei, care cel mai probabil au caracter terorist.
Scotland Yard a confirmat producerea unor atacuri în zonele London Bridge, Vauxhall şi Borough Market.
UPDATE 01:50 Poliţia confirmă producerea mai multor atacuri în centrul Londrei
Poliţia metropolitană londoneză a confirmat o serie de atacuri produse sâmbătă seară în mai multe zone din centrul Londrei, precizând că au fost trase focuri de armă.
Scotland Yard a confirmat producerea unor incidente în zonele London Bridge, Vauxhall şi Borough Market. "Au intervenit ofiţeri înarmaţi şi au tras focuri de armă", precizează Poliţia londoneză.
The Met Police says it has responded to three separate incidents at London Bridge, Borough Market and Vauxhall pic.twitter.com/p88T0lHTWp
— Sky News (@SkyNews) June 3, 2017
UPDATE 01:46 Theresa May este ţinută la curent de serviciile de securitate în legătură cu atacurile din Londra
Premierul britanic, Theresa May, a fost informată în legătură cu atacurile produse sâmbătă seară în centrul Londrei şi este ţinută la curent de şefii serviciilor de securitate, anunţă Guvernul Marii Britanii.
"Primul-ministru Theresa May este în contact cu autorităţile şi este ţinută la curent privind incidentele din zona London Bridge", a comunicat Downing Street în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.
UPDATE 01:36 Martori: Trei indivizi au înjunghiat numeroase persoane în centrul Londrei
Trei indivizi au coborât din autoutilitara de culoare albă care a lovit pietonii şi au înjunghiat la întâmplare numeroase persoane, inclusiv un agent de poliţie, în mai multe zone din centrul Londrei, au declarat martori citaţi de publicaţia Daily Mail.
Atacurile au avut loc în zonele London Bridge, Borough Market şi Southwark, toate situate pe raze de circa 500 de metri, în centrul Londrei.
Cel mai probabil, este vorba de un atac terorist islamist.
UPDATE 01:24 Un alt incident a avut loc în centrul Londrei, la sute de metri de zona London Bridge
Agenţi de poliţie au fost mobilizaţi în zona Borough Market din Londra, situată la circa 300 de metri de London Bridge, anunţă Poliţia metropolitană.
"Agenţi de poliţie au fost trimişi în zona London Bridge, dar şi pentru un incident produs la Borough Market. Poliţişti înarmaţi se află în ambele zone", a transmis Poliţia metropolitană londoneză prin Twitter.
Zona Borough Market se află la circa 300 de metri sud-vest de London Bridge, unde a avut loc incidentul rutier.
UPDATE 01:18 Martori: Vehiculul care a lovit pietonii în Londra rula cu peste 80 de km/h
Autoutilitara de culoare albă care a lovit pietonii în centrul Londrei rula cu peste 80 de km/h, au declarat martori citaţi de BBC News online.
După ce a lovit cu vehiculul numeroşi pietoni, şoferul a coborât şi a înjunghiat mai multe persoane, în ceea ce pare a fi un atac terorist.
Unele persoane au auzit şi focuri de armă, dar este posibil să fi fost trase de poliţie pentru eliminarea suspectului.
Autorităţile nu au oferit deocamdată nicio infomaţie despre incidentele produse în zona London Bridge sâmbătă la ora 22.30 (duminică 0.30, ora României).
JUST IN: Eyewitness tells CNN that two men entered a restaurant near London Bridge and stabbed two people inside https://t.co/c794Af1NMO pic.twitter.com/4sCWJVml6b
— CNN International (@cnni) June 3, 2017
UPDATE 01:00 Unele persoane au fost înjunghiate în incidentul din centrul Londrei; surse: sunt 15-20 de răniţi
Unele persoane au fost înjunghiate în cursul incidentului de securitate produs în centrul Londrei, afirmă martori citaţi de cotidianul The Telegraph, bilanţul total fiind de 15-20 de răniţi.
Potrivit martorilor, mai multe persoane au fost rănite după ce au fost lovite cu o autoutilitară albă. După primul incident, şoferul a intrat într-un restaurant şi a înjunghiat mai multe persoane.
Bilanţul total este de 15-20 de răniţi. Cifrele nu au fost confirmate încă de Poliţie.
London Bridge Emergency Update: Police say they are responding to a 'major incident' #sun7 pic.twitter.com/MOIX4Ks2jj
— Sunrise (@sunriseon7) June 3, 2017
BREAKING: Multiple London police officers enter bar at London Bridge and tell people to "get down".
— Joshua 🌙 (@JoshuaNasser) June 3, 2017
pic.twitter.com/uQQxKBOVYL
UPDATE 00:52 BBC: Cel puţin cinci răniţi, în urma incidentului rutier din centrul Londrei
Un individ a lovit cu un vehicul, aparent intenţionat, un grup de pietoni, în centrul oraşului britanic Londra, anunţă poliţia, potrivit BBC News online.
Cel puţin cinci persoane au fost rănite în incidentul rutier produs sâmbătă seară în centrul Londrei, relatează BBC News online.
Numeroşi agenţi ai serviciilor de securitate au fost mobilizaţi la locul incidentului. Persoanele rănite au fost preluate rapid de echipaje ale ambulanţelor.
Până la evacuarea victimelor şi la clarificarea situaţiei, autorităţile au restricţionat circulaţia rutieră şi au recomandat evitarea zonei.
"Echipaje intervin la un incident rutier major produs în zona London Bridge", a transmis sâmbătă seară Poliţia metropolitană londoneză, fără a oferi detalii.
Sad to see - once again #London's heart broken again - this MUST end #LondonBridge pic.twitter.com/2eWSRTCBxa
— ES Sandberg (@eriksandberg82) June 3, 2017
Scenes at Southwark police station borough high street #Londonbridge #london #breaking pic.twitter.com/MHj6czECB8
— Samantha Wild (@SamanthaWild) June 3, 2017
Potrivit martorilor, o autoutilitară a lovit un grup de pietoni, într-un gest aparent intenţionat, iar numeroase persoane au fost rănite.
Citeşte şi: Rusia se apropie de semnarea contractului pentru livrarea unor sisteme antiaeriene S-400 Turciei
Citeşte şi: Ţări vest-africane cer finanţare UE pentru crearea unei forţe multinaţionale antiteroriste
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36