Viceamiralul David Kriete, locţiitor al şefului Comandamentului Strategic american (US STRATCOM), a atras atenţia că Administraţia de la Beijing consolidează arsenalul atomic şi intensifică activităţile în Marea Chinei de Sud şi în alte zone strategice.
„China este şi a fost în ultimele decenii pe o traiectorie foarte clară de suplimentare a numărului armelor atomice; în plus, diversifică sistemele de lansare. China dezvoltă o triadă formată din submarine dotate cu rachete balistice, bombardiere strategice şi sisteme terestre de rachete intercontinentale”, a declarat David Kriete, citat de publicaţia The Washington Free Beacon şi de site-ul BreakingDefense.com.
„Conducerea Chinei a semnalat clar în ultimii ani că are obiectivul de a deveni putere de rang regional şi de a exercita influenţă, din punct de vedere economic şi militar, asupra zonelor din vestul Pacificului, iar ulterior de a obţine influenţă pe plan mondial”, a subliniat David Kriete în cursul unui seminar pe tema măsurilor de disuasiune.
David Kriete a precizat că STRATCOM nu se concentrează pe prevenirea conflictelor regionale cu Beijingul, dar oferă susţinere în acest sens Comandamentului SUA pentru zona Indo-Pacifică. „În acelaşi timp, vom elabora măsuri strategice de disuasiune vizând China, Rusia şi alte naţiuni”, a insistat el. „Noi vrem să avem o coexistenţă paşnică în numeroase zone din lume şi cred că există modalităţi pentru a obţine acest lucru. Puterea pe care o arătăm prin forţele noastre militare reprezintă un element important faţă de China şi alte ţări”, a argumentat comandantul militar american.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII