Camera Deputaţilor din Italia a aprobat, marţi după-amiază, planul de relansare economică propus de premierul Mario Draghi, în valoare de 248 de miliarde de euro, informează cotidianul La Repubblica.
Proiectul de lege a fost aprobat în Camera Deputaţilor cu 442 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 51 de abţineri. Planul urmează să fie aprobat şi de Senatul Italiei.
„Planul de redresare şi rezilienţă permite investiţii care ar fi fost imposibile şi de neconceput până acum câteva zile. Întregul plan este o investiţie pentru viitor şi pentru noile generaţii. Fără niciun dubiu, termenul de aprobare era limitat, dar scandenţa din 30 aprilie nu este de tip mediatic, cine vine mai devreme primeşte fondurile mai devreme”, a afirmat Mario Draghi.
„În total, putem avea la dispoziţie 248 miliarde de euro. Şi avem misiuni pentru aplicarea de reforme structurale, pentru o ţară pusă în genunchi de pandemie, care continuă să facă victime. Planul nu reprezintă doar cifre, ci vizează vieţile italienilor”, a subliniat Mario Draghi.
Planul de bază are valoarea de 191,5 miliarde de euro, dar este însoţit de un plan complementar în valoare de 30,6 miliarde de euro şi de măsuri specifice în valoare de 26 de miliarde de euro, conform cotidianului Il Sole 24 Ore. Planul prevede măsuri de stimulare economică, dar şi reforme administrative, fiscale şi în domeniul serviciilor sociale.
De asemenea, Guvernul Italiei vrea să aloce fonduri pentru proiecte de infrastructură, inclusiv pentru linii feroviare de mare viteză şi pentru reţele digitale 5G. Planul prevede şi crearea a sute de mii de locuri de muncă.