Canada a ameninţat Rusia cu excluderea din G8

Premierul canadian Stephen Harper a ameninţat luni Rusia cu excluderea din G8 dacă nu va înceta imediat ocuparea peninsulei ucrainene Crimeea. Stephen Harper a declarat, în cadrul unei conferinţei de presă televizate, că "acţiunile recente ale preşedintelui Vladimir Putin izolează Rusia atât pe plan diplomatic, cât şi pe plan economic şi o pun în faţa excluderii totale din G8".

Urmărește
969 afișări
Imaginea articolului Canada a ameninţat Rusia cu excluderea din G8

Canada a ameninţat Rusia cu excluderea din G8 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un punct de vedere similar a fost prezentat duminică dimineaţă de către secretarul de Stat american, John Kerry. Şeful diplomaţiei americane a subliniat că se ia în calcul excluderea Rusiei din G8 dacă Moscova va continua "invadarea" Crimeei.

Duminică, ţările din cadrul G7 au condamnat la unison "încălcarea clară" a suveranităţii Ucrainei de către Moscova şi au anunţat suspendarea lucrărilor de pregătire a summitului G8, programat să aibă loc în iunie, la Soci, în sudul Rusiei.

Premierul Canadei a discutat la telefon, luni, cu omologul său ucrainean, Arseni Iaţeniuk. În cursul discuţiei telefonice, Stephen Harper a reiterat sprijinul său pentru autorităţile de la Kiev şi şi-a exprimat dorinţa "de a asista Ucraina în această importantă şi dificilă perioadă de tranziţie".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici