Prima pagină » Politic » Casa Albă: Statele Unite nu încurajează Ucraina să comită atacuri pe teritoriul Rusiei

Casa Albă: Statele Unite nu încurajează Ucraina să comită atacuri pe teritoriul Rusiei

Administraţia de la Washington a anunţat, miercuri seară, că Statele Unite nu facilitează şi nu încurajează în niciun fel Ucraina să comită atacuri pe teritoriul Rusiei, respingând acuzaţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin.
Casa Albă: Statele Unite nu încurajează Ucraina să comită atacuri pe teritoriul Rusiei
Mihai Draghici
06 apr. 2023, 00:42, Politic

Statele Unite „nu facilitează şi nu îi încurajează pe ucraineni să comită atacuri în afara Ucrainei”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, citat de postul de televiziune CNN.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat miercuri serviciile secrete occidentale de implicare în „atacuri teroriste” comise în Rusia. „Sunt comise frecvent atacuri teroriste împotriva oficialilor occidentali, a agenţiilor de securitate, a jurnaliştilor, personalităţilor şi profesorilor. Avem motive să credem că ar putea fi implicate servicii secrete ale ţărilor terţe în pregătirea actelor de sabotaj şi a atacurilor teroriste”, a declarat Vladimir Putin cu ocazia unei reuniuni a Consiliului rus pentru Securitate Naţională.

Comitetul rus pentru Investigaţii a atribuit Ucrainei atacul cu bombă produs duminică în oraşul rus Sankt Petersburg şi soldat cu moartea bloggerului pro-război Maxim Fomin, cunoscut sub pseudonimul de Vladlen Tatarski. În atac au fost rănite alte aproximativ 30 de persoane. O femeie care are naţionalitate rusă a fost arestată în cadrul investigaţiei.