Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel–Constantin Horodniceanu, cei trei candidaţi pentru funcţia de procuror european

Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel–Constantin Horodniceanu au fost desemnaţi de Comisia de selecţie a ministerului Justiţiei drept cei trei candidaţi pentru funcţia de procuror european, anunţă miercuri ministerul Justiţiei.

Urmărește
885 afișări
Imaginea articolului Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel–Constantin Horodniceanu, cei trei candidaţi pentru funcţia de procuror european

Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel–Constantin Horodniceanu, cei trei candidaţi candidaţi pentru funcţia de procuror european

Ministerul Justiţiei anunţă, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi la funcţia de procuror european s-a încheiat, marţi, după susţinerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs, la sediul Ministerului Justiţiei.

"Procedura de desfăşurare a selecţiei a fost organizată în mod transparent, iar orice procuror sau judecător care a respectat condiţiile legale a avut posibilitatea să se înscrie la concurs.Interviurile au fost organizate conform programării comunicate candidaţilor şi au fost transmise în direct pe site-ul Ministerului Justiţiei, potrivit prevederilor OUG 8/2019", potrivit sursei citate.

În urma susţinerii interviului, comisia a deliberat şi a selectat trei candidaţi, care vor fi incluşi, în ordine alfabetică, în lista pe care ministrul justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

Cei trei candidaţi selectaţi sunt:

Dumitrescu Claudiu Constantin
Borcoman Cătălin
Horodniceanu Daniel

Dintre cei opt candidaţi înscrişi iniţial, cinci au susţinut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecţie întrucât nu îndeplinea condiţiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidaţii rămaşi în concurs au susţinut interviul în data de 9 iulie 2019, iar cel de-al cincilea, în data de 23 iulie 2019.

"Selecţia a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale, aşa cum s-au stabilit în temeiul dispoziţiilor din OUG 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.137 din 20 februarie 2019 şi având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/598 a Consiliului din 9 aprilie 2019 privind normele tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat şi pe durata lui, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1939", mai precizează ministerul Justiţiei.

Evaluarea candidaţilor a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experienţa practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară.

Taguri:
mj,
procuror,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici