Inculpat pentru viol şi sechestrare, Castro, în vârstă de 52 de ani, a apărut cu cătuşe la mâini şi cu ochii în pământ. El nu s-a exprimat în timpul audierii, care a durat câteva minute.
Tribunalul a stabilit o cauţiune de două milioane de dolari pentru fiecare caz, asigurând astfel menţinerea suspectului în detenţie.
Ariel Castro, şofer de autobuz aflat în şomaj din noiembrie, era îmbrăcat într-o bluză de culoare închisă. Cu capul plecat, el a evitat privile şi nu a avut nicio reacţie.
El a semnat documentele judiciare cu mâinile încătuşate, după care a ieşit din sala de audieri.
Aceasta este prima dată când suspectul apare în faţa unui tribunal de la arestarea sa, în urma descoperirii, luni seara, a trei tinere sechestrate în casa lui timp ce aproape zece ani: Amanda Berry, în vârstă de 27 de ani, care a născut o fetiţă, Jocelyn, în prezent în vârstă de şase ani, Gina DeJesus, 23 de ani, şi Michelle Kight, 30 de ani.