„Presupusul autor al agresiunii împotriva unui militar, sâmbătă seara, în La Défense a fost arestat în această dimineaţă în La Verrière în Yvelines”, potrivit unui comunicat al lui Manuel Valls, care le mulţumeşte poliţiştilor din brigada criminalistică. Ancheta desfăşurată sub autoritatea Parchetului antiterorism va trebui să stabilească care au fost parcursul, mediul şi motivaţiile acestui tânăr”, a anunţat ministrul.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul este un susţinător al „islamului radical”.
În vârstă de 22 de ani, el este adeptul unui „islam tradiţionalist, chiar radical, de trei sau patru ani”, au declarat aceste surse, care incită totuşi la prudenţă, ancheta nefiind decât la început.
Militarul rănit participa la o misiune de patrulare împreună cu doi camarazi şi a fost lovit pe la spate, la nivelul gâtului, cu o armă albă.
Victima, Cédric Cordiez, a fost externată luni dimineaţa de la spitalul militar în care a primit îngrijiri.
Această agresiune a avut loc după trei zile de la asasinarea miercuri, la Londra, a unui militar britanic de către doi islamişti radicali. Nicio legătură nu a fost stabilită de către anchetatori, până în acest moment, între cele două agresiuni.
Parchetul pentru luptă împotriva terorismului de la Paris a deschis o anchetă. „Este necesar să menţinem toate ipotezele şi nu neglijăm niciuna”, a declarat sâmbătă preşedintele François Hollande.