Suspectul ucis marţi de poliţie la Bruxelles, într-o operaţiune în legătură cu atacurile teroriste de la Paris, din 13 noiembrie, este Mohammed Belkaid, un algerian care locuia ilegal în Belgia, a anunţat miercuri procuratura federală belgiană, relatează BBC News online.
Belkaid a fost ucis de lunetişti, în timp ce încerca să tragă în poliţişti de la fereastra unui apartament din cartierul Forest.
Unul dintre suspecţii fugari a fost arestat în timpul noptţii, iar celălalt, în cursul dimineţii de miercuri.
Poliţia federală a efectuat o nouă percheziţie miercuri dimineaţa în cartierul Forest din Bruxelles, iar locuitorii au fost evacuaţi.
Schimburi de focuri între poliţie şi presupuşi militanţi islamişti au avut loc marţi, în cartierul Forest, situat la periferia sud-vestică a oraşului Bruxelles, în cursul unor descinderi efectuate în ancheta privind atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris. În timpul raidurilor, agenţii de poliţie au fost atacaţi cu mitraliere Kalaşnikov, iar trei dintre ei au fost răniţi. Un suspect implicat în schimburi de focuri cu poliţia a fost împuşcat mortal, iar doi dintre aceştia au reuşit să fugă, marţi, pe acoperişurile clădirilor.