Corpurile a doi copii şi cel al unei femei au fost descoperite marţi de serviciile de intervenţie din Sri Lanka, fiind victimele unei alunecări de teren.
„Peste 200.000 de persoane afectate de inundaţiile din ţară au fost nevoite să se refugieze în centre de adăpost”, a declarat Pradeep Kodippili, un purtător de cuvânt al Autorităţii pentru Managementul Dezastrelor.
Cinci persoane sunt date dispărute în continuare după ce ploi masive s-au înregistrat de duminică în Sri Lanka, a mai precizat oficialul.
Districtul Kilinochchi din nordul insulei este cel mai afectat de precipitaţii care au atins 373 de milimetri în 24 de ore (până marţi dimineaţă), peste un sfert din media anuală înregistrată în întreaga regiune.
Guvernul a mobilizat armata pentru a participa la operaţiunile de evacuare a persoanelor din zonele afectate de inundaţii şi alunecări de teren şi a trimis asistenţă aerienă şi maritimă în acest sens.
Potrivit estimărilor meteorologice, ploile masive ar urma să se oprească miercuri.