Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 14 morţi şi numeroşi dispăruţi, în India, din cauza Ciclonului Ockhi

Cel puţin 14 morţi şi numeroşi dispăruţi, în India, din cauza Ciclonului Ockhi

Cel puţin 14 persoane au murit, iar altele sunt dispărute după ce intemperii generate de Ciclonul Ockhi au afectat sâmbătă zone din sudul Indiei, informează site-ul agenţiei Reuters.
Cel puţin 14 morţi şi numeroşi dispăruţi, în India, din cauza Ciclonului Ockhi

Ciclonul Ockhi a afectat statele indiene Kerala şi Tamil Nadu, precum şi Insulele Lakshwadeep, situate în sudul Indiei.

Autorităţile au reuşit salvarea a 223 de pescari şi au evacuat alte câteva mii de persoane din zonele calamitate, a comunicat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor Naturale.

Potrivit bilanţului preliminar, cel puţin 14 persoane au murit, iar altele sunt dispărute în urma intemperiilor.