„Această serie de atentate este cea mai gravă din anul 2017”, a declarat Murad Ali Murad, adjunct al ministrului afgan de Interne.
Unul dintre cele mai grave atacuri a avut loc în provincia Paktia, situată în sudul Afganistanului, unde au fost ucise 41 de persoane – 21 de poliţişti şi 20 de civili. Atacul talibanilor a vizat o secţie de poliţie din oraşul Gardez, unde au fost comise două atentate sinucigaşe. Printre persoanele ucise se numără şeful poliţiei provinciale, Toryalai Abdyani. Alţi 48 de poliţişti şi 110 civili au fost răniţi în acest atac.
Alte 30 de persoane – 25 de agenţi de poliţie şi cinci civili – au fost ucise în provincia Ghazni.
Trei poliţişti au murit într-un atac comis în regiunea Farah.
Mişcarea talibanilor afgani a revendicat toate atacurile.