UPDATE – Autorităţile algeriene revizuiesc bilanţul prăbuşirii unui avion militar la 77 de morţi
Ministerul algerian al Apărării a revizuit, marţi seara, bilanţul catastrofei aeriene din estul Algeriei la 77 de morţi, adăugând că a fost găsit un supravieţuitor, relatează AFP.
„Accidentul s-a soldat cu 77 de morţi, iar un supravieţuitor, grav rănit, a fost transportat la spitalul militar regional din oraşul Constantine”, potrivit ministerului algerian, citat de agenţia APS.
Supravieţuitorul a fost descoperit de serviciile de protecţie civilă, a anunţat un post public de radio.
Ministerul algerian al Apărării informează că avionul transporta 74 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Printre victime se numără şi patru femei.
Anterior, presa algeriană anunţase că în urma acestui accident au murit cel puţin 103 oameni şi că nu există supravieţuitori.
Avionul, de tip Hercule C130, s-a prăbuşit în zona Um El Buaghi, la 500 de kilometri est de Alger.
La bord se aflau militari algerieni şi rude ale acestora.
Potrivit informaţiilor preliminare, accidentul s-a produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile – rafale foarte puternice de vânt.
„Nu există supravieţuitori”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate, precizând că la bord se aflat 99 de pasageri – militari şi rude ale acestora – şi patru membri ai echipajului.
Avionul militar decolase din Tamanrasset, oraş situat la 2.000 de kilometri sud de Alger, şi se îndrepta spre Constantine, în nordul ţării.