Prima pagină » Știri externe » Cel puţin nouă morţi şi zeci de răniţi în urma unui raid israelian în Cisiordania

Cel puţin nouă morţi şi zeci de răniţi în urma unui raid israelian în Cisiordania

Cel puţin nouă palestinieni au fost ucişi, iar numeroşi alţii au fost răniţi în urma confruntărilor cu armata israeliană, în cursul unei operaţiuni antiteroriste israeliene efectuate miercuri în teritoriul palestinian Cisiordania.
Cel puţin nouă morţi şi zeci de răniţi în urma unui raid israelian în Cisiordania

Armata israeliană susţine că membri ai serviciilor de securitate au fost vizaţi de focuri de armă în cursul unei operaţiuni antiteroriste în oraşul palestinian Nablus. Raidul israelian viza arestarea a doi presupuşi militanţi islamişti, potrivit site-ului Ynetnews.com.

Ministerul Sănătăţii din cadrul Autorităţii Palestiniene a anunţat că, în urma schimburilor de focuri, cel puţin nouă palestinieni au fost ucişi.

Alţi 97 de palestinieni au fost răniţi în schimburi de focuri sau din cauza inhalării de gaze lacrimogene.