„Există patru victime confirmate şi câţiva oameni care primesc îngrijire medicală”, a declarat inspectorul Shane ONeill.
„Suntem de părere că încă sunt persoane care nu au fost găsite, iar operaţiunile de salvare continuă pentru a descoperi alte victime”, a declarat acesta.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Cel puţin şase persoane au fost rănite în urma unei explozii ce a avut loc, duminică, în Leicester, iar autorităţile britanice au anunţat că incidentul nu este de natură teroristă, informează BBC News Online.
Explozia a avut loc în jurul orei locale 19 (21, ora României), pe o stradă din centrul oraşului britanic Leicester. În urma deflagraţiei, mai multe clădiri au fost distruse sau avariate.
”Un incident de proporţii mari a avut loc pe strada Hinckley. Serviciile de Urgenţă se ocupă de problemă după ce au fost sesizate de o explozie masivă care a distrus o clădire”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Potrivit serviciului local de Ambulanţă, toate persoanele rănite au fost transportate la spital.
Autorităţile nu au stabilit cauzele producerii exploziei, iar persoanele aflate în clădirile din apropiere au fost evacuate.
”Incidentul va fi subiectul unei anchete. Până în acest moment, nu sunt indicii că incidentul ar fi de natură teroristă”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei.
Footage shows the aftermath of an apparent explosion in Leicester, England. https://t.co/GfHtctuCZl pic.twitter.com/rYwDHzRQN8
— CBS News (@CBSNews) February 25, 2018