Prima pagină » Știri externe » Cel puţin trei morţi după o alunecare de teren produsă în statul american Washington

Cel puţin trei morţi după o alunecare de teren produsă în statul american Washington

Cel puţin trei persoane au murit, iar alte câteva zeci sunt date dispărute după o masivă alunecare de teren produsă în statul Washington, situat în nord-vestul Statelor Unite, informează Fox News.

Alunecarea de teren a avut loc într-o zonă rurală, în apropierea orăşelului Oso, la aproximativ 90 de kilometri nord de Seattle.

Şase case au fost distruse de alunecarea de teren, soldată cu cel puţin trei morţi şi opt răniţi.

„Există oameni care strigă după ajutor de sub pământ şi ne vom asuma riscuri extreme”, a declarat Travis Hots, şeful pompierilor din comitatul Snohomish.

Nu se cunoaşte cu exactitate numărul persoanelor dispărute, dar ar putea fi câteva zeci.