„O persoană a părăsit locul (producerii incidentului armat) la bordul vehicului său. Am identificat-o şi interceptat-o. Însă nu ştim dacă are vreo legătură cu faptele”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului, adăugând că persoana arestată este „audiată în calitate de suspect”.
Ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, se afla în apropiere în momentul incidentului.
Potrivit site-ului LaCapitale.be, incidentul armat a avut loc la ora 15.50 (16.50, ora României), în zona Sablon din Bruxelles, în faţa Muzeului Evreiesc din Belgia.
Trei persoane au murit, iar alta este în stare gravă în urma incidentului armat.
Alte douăsprezece persoane sunt în stare de şoc şi primesc îngrijiri medicale.
Presupusul autor al crimelor a reuşit să fugă cu un vehicul şi este dat în urmărire.