Celestin al V-lea, singurul Papă care s-a retras din proprie voinţă înaintea lui Benedict al XVI-lea

În afară de Celestin al V-lea, au fost şi alţi papi care s-au retras în circumstanţe istorice deosebite, mai mult sau mai puţin cunoscute, dar nu a fost vorba despre o demisie propriu-zisă.

Sfântul Celestin al V-lea a renunţat la funcţie chiar în anul în care a fost ales, 1294. El a fost sihastru până la desemnarea lui ca Papă şi nu s-a simţit pregătit să îşi asume acest rol în Biserică.

Născut în 1215, de origine modestă, Pietro del Morrone trăia ca un călugăr benedictin în Abruzzo, în momentul în care 12 cardinali membri ai Conclavului din Perugia au venit la el pentru a-l anunţa că va fi ales în iulie 1924. Alegerea unui necunoscut a pus capăt războiului între guelfi şi ghibelini pentru succcesiunea lui Nicolae al IV-lea, decedat cu doi ani înainte.

Pietro del Morrone îşi ia numele de Celestin al V-lea şi transferă curtea la Napoli. Dar noul papă expune foarte rapid motivele care îl împiedică să îşi asume funcţia: simplitatea şi starea sa de sănătate. El abdică la 13 decembrie 1294, în acord cu cardinalii.

La 24 decembrie, cardinalul Benedict Gaetani îi succede sub numele de Bonifaciu al VIII-lea, dar îl menţine pe Celestin forţat alături de el. Călugărul încearcă să scape pentru a se alătura ordinului său, care va lua numele de "Celestini" dar este prins de gărzile Papei. Calestin al V-lea a decedat în 1296 şi este îngropat în Biserica ordinului său din Aquila. Călugărul a fost criticat de poetul Dante Alighieri, care evocă "marele (său) refuz din laşitate" în Divina Comedie.

Au fost şi alţi papi care au părăsit funcţia, dar în alte circumstanţe. Astfel, Papa Martin I, arestat apoi exilat în Grecia în 653 de împăratul Bizanţului, ar fi aprobat tacit alegerea, în timpul vieţii sale, a unui alt Papă, Eugen I. Trei secole mai târziu, în 964, Papa Benedict al V-lea a fost destituit de împăratul Otto I şi a acceptat sentinţa, renunţând în acest fel la pontificat.

Se ştie că Papa Ioan al XVIII-lea a murit în 1009 la Roma ca simplu călugăr la Sfântul Paul din afara zidurilor, că Papa Silvestru al III-lea, expulzat de rivalul său Benedict al IX-lea în 1405, nu s-a mai ocupat de dioceza sa, iar Benedict al IX-lea însuşi va abdica după câteva luni în favoarea Papei Grigore al VI-lea.

După Celestin, Papa Grigore al XII-lea va renunţa în timpul Conciliului de la Constance în 1415 şi se va retrage ca simplu cardinal-episcop. Aceasta a fost epoca Marii Schisme Apusene, când Biserica a avut trei papi concurenţi.

Eventualitatea renunţării la pontificat a fost deja prevăzută de mai mulţi papi din secolul al XX-lea. Ioan Paul al II-lea a prevăzut acest lucru explicit în Constituţia apostolică publicată în februarie 1996. El nu s-a folosit de această prevedere în pofida unei agonii îndelungate.

Succesorul său, Joseph Ratzinger, a afirmat într-o carte-interviu, intitulată Luminile Lumii, că un papă "are dreptul şi, potrivit circumstanţelor, datoria de a se retrage" dacă simte că forţele sale "fizice, psihologice şi spirituale" se diminuează.

În 2009, el a salutat foarte călduros memoria lui Celestin al V-lea, evocând "pontificatul său scurt şi zbuciumat".