Prima pagină » Știri externe » Celulă a reţelei teroriste Stat Islamic care pregătea atentate, destructurată în Moscova

Celulă a reţelei teroriste Stat Islamic care pregătea atentate, destructurată în Moscova

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a destructurat o celulă a reţelei teroriste Stat Islamic care plănuia comiterea unor atentate în oraşul Moscova, informează site-ul agenţiei de presă Tass.
Celulă a reţelei teroriste Stat Islamic care pregătea atentate, destructurată în Moscova

„După activităţi operaţionale efectuate în regiunea Moscova pe 30 septembrie, agenţi FSB au anihilat o celulă a reţelei teroriste Stat Islamic”, informează Serviciul Federal de Securitate într-un comunicat.

„Anchetatorii au stabilit că membrii celulei teroriste pregăteau comiterea unor atentate de amploare în locuri aglomerate şi în mijloace de transport„, precizează FSB.

Toţi membrii celulei teroriste au fost arestaţi preventiv, a subliniat FSB, fără a preciza câţi suspecţi sunt.