Chelsea Manning, găsit vinovat pentru încălcarea regulilor închisorii în care îşi achită pedeapsa

Chelsea Manning, soldatul condamnat la 35 de ani de inchisoare pentru furnizarea de documente secrete către WikiLeaks, a fost găsit vinovat marţi pentru încălcarea regulilor din închisoare, a informat Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile, citată pe site-ul Reuters.

Urmărește
162 afișări
Imaginea articolului Chelsea Manning, găsit vinovat pentru încălcarea regulilor închisorii în care îşi achită pedeapsa

Chelsea Manning, găsit vinovat pentru încălcarea regulilor închisorii în care îşi achită pedeapsa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fostul analist de informaţii, condamnat în anul 2013 pentru furnizarea a peste 700.000 de documente, înregistrări video, cabluri diplomatice către Wikileaks, în cel mai mare act de încălcare a protecţiei materialelor clasificate din istoria SUA, a primit trei săptămâni de restricţie la activităţile de recreaţie (inclusiv sala de sport, bibliotecă, ieşiri în aer liber) pentru violarea regulilor închisorii în care îşi ispăşeşte pedeapsa.

Aceasta s-a prezentat marţi în faţa unui consiliul de disciplină pentru acuzaţii precum lipsă de respect şi posesie de cărţi şi reviste interzise în timpul izolării prin măsură administrativă (o serie de cărţi pe teme de homosexualitate şi de gen), abuz de medicamente şi comportament turbulent, prin aruncarea alimentelor pe podea.

"Condamnările ridicole pe care le-a primit Chelsea nu o vor determina să tacă şi vom lupta şi mai mult în cadrul apelului ei pentru a învinge toate condamnările", a spus avocatul său, Nancy Hollander, pe Twitter.

Susţinătorii lui Manning au transmis marţi o petiţie conţinând peste 100.000 de semnături către oficialii armatei din Washington, acuzându-i că încearcă să o reducă la tăcere şi cerându-le să renunţe la acuzaţii, conform informaţiilor publicate pe site-ul Freechelsea.com.

Manning, ale cărui tulburări de identitate sexuală au fost discutate pe larg în cursul procesului său, a cerut după condamnare să fie numit Chelsea în loc de numele său iniţial Bradely, oferind asigurări că se simte mai mult femeie decât bărbat. Armata americană a aprobat o terapie hormonală pentru Chelsea Manning, care a fost diagnosticată în anul 2013 cu disforie de gen.

Militarul american Chelsea (Bradley) Manning acuză Admistraţia de la Washington şi presa americană că au manipulat opinia publică în legătură cu intervenţiile militare în Irak şi Afganistan. Într-un editorial intitulat "Ceaţă asupra aparatului de război", publicat în ziarul The New York Times, Chelsea (Bradley) Manning acuza anul trecut Statele Unite că evită să abordeze subiecte despre anarhia şi corupţia rămase în Irak şi Afganistan după intervenţiile militare americane.

"Cred că actualele limite ale libertăţii presei şi atitudinea excesiv de secretoasă a Administraţiei SUA fac imposibil pentru americani să înţeleagă deplin ce se întâmplă în războaiele pe care le finanţează", adaugă Manning, argumentând că, în alegerile desfăşurate în Irak în 2010, presa a minţit opinia publică, prezentând o situaţie stabilă. "Poate că vă amintiţi că presa americană era plină de articole despre succesul alegerilor din Irak (...). Mesajul subtextual era că operaţiunile militare americane au fost eficiente în crearea unui Irak stabil şi democratic. Însă noi, cei care am fost acolo, eram conştienţi de o realitate mult mai complicată".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici