Prima pagină » Știri externe » China sperie lumea, fiind considerată cea mai mare ameninţare în materie de securitate economică

China sperie lumea, fiind considerată cea mai mare ameninţare în materie de securitate economică

China constituie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii economice a Olandei, iar Rusia generează riscuri privind apărarea naţională, a anunţat luni Serviciul olandez de informaţii (AIVD), conform agenţiei Reuters.
China sperie lumea, fiind considerată cea mai mare ameninţare în materie de securitate economică

„Companii chineze şi instituţii de cercetare sunt, uneori, parteneri valoroşi ai instituţiilor olandeze. În acelaşi timp, China generează cea mai mare ameninţare la adresa securităţii economice a Olandei”, a transmis luni Serviciul olandez de informaţii (AIVD).

„China utilizează atât investiţii legitime, cât şi spionaj digital, persoane infiltrate, investiţii sub acoperire şi exporturi ilegale. Companii olandeze, instituţii de învăţământ şi oameni de ştiinţă sunt în mod constant victime ale acţiunilor de acest fel”, subliniază Serviciul olandez de informaţii (AIVD).

În acelaşi timp, Serviciul olandez de informaţii (AIVD) consideră Rusia o ameninţare majoră la adresa apărării naţionale a Olandei.