Cine este Ayman al-Zawahiri, succesorul lui Osama ben Laden

Egipteanul Ayman al-Zawahiri, în vârstă de 59 de ani, "planificatorul" şi principalul purtător de cuvânt Al-Qaida, care a fost desemnat, joi, lider al acestei reţele teroriste, după eliminarea lui Osama ben Laden, devine cel mai căutat om din lume.

Urmărește
1206 afișări
Imaginea articolului Cine este Ayman al-Zawahiri, succesorul lui Osama ben Laden

Cine este Ayman al-Zawahiri, succesorul lui Osama ben Laden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Departamentul de Stat american a pus pe capul său o recompensă în vaoare de 25 de milioane de dolari.

La 8 iunie, el şi-a reînnoit jurământul de credinţă faţă de mollahul Mohammad Omar, liderul suprem al talibanilor, "emirul credincioşilor", într-o înregistrare video postată online de grupul american de informaţii SITE.

După modelul fondatorului reţelei teroriste, numărul doi din ierarhia acesteia se ascunde, în urma atentatelor de la 11 septembrie. Ultima dată, el este văzut după o lună, în octombrie 2001, la frontiera afgano-pakistaneză. Soţia, fiul şi cele două fiice ale sale au fost ucişi în atacuri americane, la Kandahar, două luni mai târziu.

De atunci, acest bărbat, cu barbă deasă, ochelari mari, uşor de recunoscut după "umflătura" de pe frunte, a lansat, prin înregistrări video, numeroase apeluri la "război" contra Occidentului.

Născut la 19 iunie 1951, la Maadi, lângă Cairo, provenind dintr-o familie burgheză - tatăl său era un reputat medic, iar bunicul său un mare teolog Al-Azhar în capitala egipteană -, Ayman al-Zawahiri a devenit chirurg. Prietenii săi îl descriu ca pe un "poet".

Dar convingerile sale s-au manifestat foarte devreme. El a intrat în confreria Fraţilor Musulmani încă de la vârsta de 15 ani.

Implicat în asasinarea, în 1980, a preşedintelui egiptean Anwar al-Sadat, el este încarcerat timp de trei ani, după care reuşeşte să ajungă în Arabia Saudită, Statele Unite şi apoi în Pakistan, la mijlocul anilor '80.

Al-Zawahiri îl întâlneşte pe ben Laden în timpul jihadului (război sfânt) împotriva sovieticilor. Destinele lor sunt, astfel, pecetluite, chiar dacă al-Zawahiri face parte din gruparea Jihadul Islamic egiptean, care se alătură Al-Qaida abia în 1998. Ulterior, pentru o vreme, drumurilor lor se separă.

Astfel, după o serie de sejururi în Europa, la începutul anilor '90, el este arestat în Rusia, în 1996, în timp ce încerca să recruteze combatanţi pentru lupte în Cecenia.

Doi ani mai târziu îl reîntâlneşte pe "mentorul" său, iar Washingtonul îl pune pe lista cu cei care au susţinut atentatele împotriva ambasadelor Statelor Unite în Kenya şi Tanzania, în august 1998. De asemenea, al-Zawahiri este condamnat la moarte, în contumacie, în ţara sa, pentru numeroasele atentate comise, în special cel în care au fost ucise 62 de persoane, între care 58 de turişti străini, la Luxor, în 1997.

Devenit braţul drept al lui ben Laden, el este, totodată, medicul personal al liderului Al-Qaida, care suferea, de mult timp, de o boală la rinichi.

Considerat cel care a planificat atentatele cele mai spectaculoase ale reţelei, între care şi cele de la 11 septembrie 2001, în Statele Unite, al-Zawahiri este plasat ca al doilea cel mai căutat terorist din lume, de către FBI, poliţia federală americană.

Eliminarea sau capturarea sa valorează 25 de milioane de dolari, recompensă oferită de Departamentul de Stat.

"Ayman al-Zawahiri este planificatorul lui Osama ben Laden. Abia după ce s-au întâlnit, ben Laden a căpătat această importanţă", declară avocatul islamist egiptean Muntasser al-Zayat, care l-a cunoscut bine.

În mesajele sale audio sau video, al-Zawahiri îi critică laolaltă atât pe liderii pakistanezi, cât şi Statele Unite, Israelul, ONU, regimurile arabe şi ţări europene ca Franţa.

Moartea sa este anunţată de mai multe ori, în 2002, dar şi în 2007. De fiecare, al-Zawahiri reapare şi denunţă, în presă, politica americană, indiferent că este vorba de Afganistan sau Irak.

Potrivit unuia dinre apropiaţii săi, Ayman al-Zawahiri s-ar fi recăsătorit şi ar avea o fiică, născută în 2005.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici