- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Circa 780 de milioane de litri de petrol s-au scurs în Golful Mexic
Aproximativ 4,9 milioane de barili de petrol (780 de milioane de litri) s-au scurs din puţul avariat aflat la originea mareei negre din Golful Mexic, dintre care au fost recuperaţi 800.000 de barili (127 de milioane de litri), au anunţat, luni, autorităţile americane.
Circa 780 de milioane de litri de petrol s-au scurs în Golful Mexic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Echipele ştiinţifice apreciază că, în total, din puţ s-au scurs aproximativ 4,9 milioane de barili de petrol", subliniază directorii echipei de intervenţii comune, reunind oficiali din BP şi din administraţia americană, într-un comunicat care însoţeşte această nouă estimare.
"O parte din acest petrol şi gaz nu s-a deversat în ocean: activităţile de îndiguire ale BP şi conduse de Statele Unite au permis captarea unei cantităţi de aproximativ 800.000 de barili de petrol", înainte de plasarea dispozitivului de captare pe puţ, la mijlocul lunii iulie, continuă comunicatul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Cu titlu comparativ, 41 de milioane de litri de petrol s-au deversat pe litoralul statului Alaska, din cauza mareei negre provocate de Exxon Valdez în 1989.
Cifra de 4,9 de milioane de barili se înscrie în intervalul maxim anunţat anterior de autorităţile americane, care au apreciat că între trei şi 5,3 milioane de barili s-au scurs din puţ între 20 aprilie, data exploziei platformei Deepwater Horizon, exploatată de BP, şi 15 iulie, data amplasării dispozitivului de captare.
Această nouă estimare "este cea mai precisă până în acest moment, cu o marjă de eroare de plus minus 10 la sută", potrivit comunicatului.
Cu 4,1 milioane de barili deversaţi în ocean, mareea neagră din golful Mexic constituie cea mai gravă catastrofă accidentală din istoria industriei petroliere. Ea nu este depăşită decât de deversarea intenţionată de petrol de către forţele irakiene în timpul Războiului din Golf în 1991.
Cea mai gravă maree neagră accidentală de până la 20 aprilie avusese loc tot în Golful Mexic, în 1979, când 3,3 milioane de barili s-au scurs din puţul Ixtoc-1, după explozia unei platforme exploatate de compania de stat mexicană Pemex.
Estimarea revizuită, publicată luni, se bazează pe noi analize de date, în special imagini video, analize acustice şi măsuri de presiune realizate de oameni de ştiinţă independenţi şi din cadrul administraţiei. Printre aceştia se află şi o echipă din Departamentul Energiei, aflată sub conducerea secretarului pentru Energie, Steven Chu, se arată în comunicat.
Ea ar putea fi perfecţionată şi mai mult pe viitor.
Comunicatul precizează că, în momentul spargerii puţului, "62.000 de barili de petrol se scurgeau în fiecare zi", -adică mai mult decât recentele estimări ale autorităţilor americane, ce menţionau o cantitate de 35.000-60.000 de barili, - dar că fluxul a scăzut la 53.000 de barili pe zi chiar înainte de plasarea dispozitivului de captare.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO