Sarwar Hussaini, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kunduz, a declarat că 20 de localnici au fost executaţi, iar alţi zece au fost răniţi prin împuşcare, după ce au refuzat să achite un „impozit de război”.
De asemenea, Hussaini a precizat că 16 militanţi talibani au fost ucişi, iar şase au fost răniţi şi sunt în detenţie, în urma unei operaţiuni a serviciilor de securitate afgane.
Ministerul afgan al Apărării a anunţat luni lansarea a 17 operaţiuni militare împotriva rebelilor talibani, în toată ţara.