Comandantul forţelor aliate în Europa: NATO va răspunde militar la o infiltrare de tipul celei din Crimeea într-o ţară aliată

NATO va răspunde militar dacă Rusia va încerca să infiltreze trupe într-o ţară membră a alianţei, aşa cum a făcut înainte de a anexa peninsula ucraineană Crimeea, a declarat generalul Philip Breedlove, comandantul forţelor aliate în Europa, relatează The Moscow Times, în ediţia electronică.

Urmărește
3498 afișări
Imaginea articolului Comandantul forţelor aliate în Europa: NATO va răspunde militar la o infiltrare de tipul celei din Crimeea într-o ţară aliată

Philip Breedlove (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Militari purtând uniforme fără însemne naţionale au fost dislocaţi când Rusia a intrat în Crimeea, în februarie. Deşi preşedintele rus Vladimir Putin a negat iniţial orice implicare, el a recunoscut în aprilie că forţele ruse au fost active în peninsulă.

Kievul şi guvernele occidentale aşteaptă să vadă dacă Moscova va interveni pentru a sprijini rebelii din estul Ucrainei. Unii experţi militari au declarat că Putin ar putea viza ţările baltice, unde există importante minorităţi ruse.

TITLURILE ZILEI

Generalul american Philip Breedlove, comandantul NATO în Europa, a declarat că deşi Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează să intervină în Ucraina, care nu este membră NATO, ţările aliate din estul Europei trebuie să se pregătească pentru o posibilă ameninţare din partea "omuleţilor verzi", o aluzie la militarii în uniforme fără însemne naţionale, informează The Moscow Times, în ediţia electronică.

"Mai întâi are loc cea mai importantă muncă, cea de pregătire a unei naţiuni pentru problema omuleţilor verzi sau organizarea populaţiei (vorbitoare) de rusă. Aceasta se întâmplă acum", a declarat Breedlove într-un interviu publicat online de cotidianul german Die Welt.

"Cum antrenăm, cum organizăm şi echipăm forţele de poliţie şi cele militare din naţiunile (aliate) pentru a putea face faţă unei astfel de situaţii?", a declarat el, potrivit transcrierii declaraţiilor sale în engleză, furnizată de NATO.

"Dacă vedem astfel de acţiuni într-o ţară NATO şi le putem atribui unei naţiuni agresoare, atunci se aplică Articolul 5. În acest caz va fi un răspuns militar", a declarat el.

Clauza NATO privind apărarea reciprocă prevede că un atac împotriva unei ţări membre este considerat un atac împotriva alianţei.

Criza ucraineană a deteriorat relaţiile dintre Rusia şi Occident, acestea ajungând la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece. NATO a luat o serie de măsuri pentru a-şi consolida prezenţa militară în estul Europei de la începutul crizei. Măsuri pe termen lung urmează să fie decise la summitul NATO din septembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici