- Home
- Externe
- WASHINGTON, (04.11.2014, 08:32)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comandantul forţelor NATO: Moscova a vrut să arate că este "o mare putere" trimiţând avioane în spaţiul european
Rusia a vrut să arate Occidentului că este "o mare putere" prin faptul că a trimis un număr neobişnuit de mare de avioane militare în spaţiul aerian al Europei, a declarat luni comandantul suprem al forţelor NATO, generalul Philip Breedlove.
Urmărește
8837 afișări
Comandantul forţelor NATO: Moscova a vrut să arate că este "o mare putere" trimiţând avioane în spaţiul european (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ruşii, care şi-au intensificat de un an activitatea aeriană în spaţiul european, au trimis săptămâna trecută un număr neobişnuit de mare avioane militare în spaţiul aerian al acestei regiuni.
"Ne trimit un mesaj. Mesajul este că sunt o mare putere", a declarat generalul Breedlove, precizând că Rusia caută să demonstreze că exercită o anumită influenţă asupra planurilor Alianţei Nord-Atlantice în regiune.
NATO a anunţat miercuri că a efectuat mai multe intervenţii aeriene de la începutul săptămânii trecute, implicând diverşi membri ai Organizaţiei, după ce a detectat o intensă activitate a aviaţiei militare ruse în spaţiul european, o activitate catalogată într-un comunicat drept "la scară mare" şi "neobişnuită".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Între aeronavele ruseşti s-au aflat avioane de luptă, bombardiere cu rază lungă de acţiune şi avioane de aprovizionare cu carburant.
Noi zboruri au fost semnalate vineri în spaţiile aeriene ale Mării Baltice, Mării Nordului, Mării Negre şi Oceanului Atlantic.
"Ceea ce aţi văzut săptămâna trecută era o formaţiune de avioane mai mare, mai complexă, cu o traiectorie de zbor un pic mai provocatoare", a adăugat Breedlove.
Generalul a făcut aceste declaraţii la Washington, în faţa unor jurnalişti, la o zi după alegerile controversate din estul Ucrainei, organizate de către separatiştii proruşi. Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au denunţat aceste scrutine ca ilegale.
De asemenea, flota rusă a efectuat anul acesta incursiuni în Marea Neagră, Marea Nordului şi Oceanul Pacific, a mai precizat generalul american.
În acest context delicat şi în faţa unei Rusii "revanşarde", generalul s-a declarat pregătit să crească temporar numărul trupelor americane în Europa de Est şi să suplimenteze întăririle deja mobilizate.
El reflectează împreună cu comandanţi militari americani la posibilitatea de a conserva material militar în baze europene, cu scopul de a asigura "capacităţi mai bune de reacţie în cazul unei viitoare nevoi".
Aproximativ 750 de militari americani sunt staţionaţi în Polonia şi ţările baltice, care fac parte din Brigada I a Diviziei I Cavalerie. Ei sunt susţinuţi de tancuri de tip M-1 Abrams şi vehicule de infanterie de tip Bradley.
Militarii din această brigadă, cunoscută şi sub numele de "Caii de fier" (Iron horse), cu baza la Fort Hood, în statul Texas, au fost mobilizaţi pentru o misiune de trei luni de exerciţii, în semn de solidaritate cu ţările din Europa de Est aliate NATO.
De la semnarea în septembrie a unui armistiţiu între Ucraina şi separatiştii proruşi din estul ţării, confruntările armate continuă, iar linia de demarcaţie dintre cele două teritorii continuă să fie consolidată, contrar frontierei dintre Rusia şi Ucraina, care "a devenit complet poroasă", potrivit generalului Breedlove.
Forţele ruse sunt poziţionate în continuare la frontiera ucraineană, peste şapte batalioane fiind mobilizate - faţă de un maximum de 18, a precizat el. Dintr-un batalion rusesc fac parte 800-1.000 de militari.
Pe teritoriul Ucrainei, Rusia are 250-300 de militari, care-i antrenează şi echipează pe separatişti, a mai declarat comandantul suprem al forţelor NATO.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe