COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Rusia după rebeliune: războiul a intrat în faza defensivă

Explicaţia oferită de autorităţi a fost că statul vrea să-şi arate recunoştinţa faţă de cetăţenii ruşi, care şi-au păstrat calmul în faţa rebeliunii şi nici n-au dat semne că s-ar ralia cumva îndemnurilor la revoltă lansate de miliţiile locale anti-Putin. Bloggerii militari ruşi însă au remarcat că atât ziua liberă sau anularea unor evenimente publice, cât şi reorientarea unor trupe şi fortificarea unor poziţii în
interiorul Rusiei şi la graniţele ei au ca scop de fapt pregătirea şi protejarea populaţiei de eventualitatea în care contraofensiva Ucrainei susţinute de aliaţi s-ar extinde mai mult pe teritoriul Rusiei sau ar începe să ameninţe Rusia prin Belarus.

La 23 iunie, CNN cita doi oficiali occidentali şi un ofiţer de rang înalt din armata SUA care spuneau că până acum „contraofensiva ucraineană nu satisface aşteptările pe niciun front” şi că forţele ruseşti din teren sunt mai capabile decât au estimat analiştii occidentali. Conform CNN, SUA şi aliaţii săi vor aştepta însă cel puţin până în iulie înainte de a face o evaluare completă a contraofensivei. Aceste săptămâni sunt aşadar decisive, pentru că în lipsa unor succese clare şi confirmate pe front, SUA şi statelor occidentale care susţin Ucraina financiar şi militar le va fi mai greu să justifice de ce alocă în continuare sume considerabile pentru acest efort de război, într-o epocă în care nivelul de trai al americanilor şi al europenilor scade, iar în paralel cresc cotele de popularitate ale partidelor sau candidaţilor care cer oprirea războiului chiar cu preţul ruperii Ucrainei.

Logic, cu cât mai slabe ar fi în perioada următoare rezultatele contraofensivei ucrainene în recucerirea unor teritorii ocupate de ruşi, cu atât mai mare ar fi riscul ca Ucraina să se concentreze pe organizarea unor lovituri pe teritoriul Rusiei – lovituri care să ţintească nu Belgorod sau alte zone mărginaşe, ci Moscova, cu scopul de a destabiliza structura puterii ruseşti şi moralul populaţiei locale.

SUA şi NATO au descurajat în general o astfel de abordare, pentru că ea ar creşte riscul de represalii asupra Ucrainei şi a ţărilor NATO. Mai nou însă, The New York Times a remarcat că oficialii americani şi-au mai schimbat atitudinea şi nu se mai opun chiar aşa de tare ca ucrainenii să-şi transfere contraofensiva în interiorul Rusiei, dacă acolo pot avea mai mult succes.

Până acum, loviturile organizate la Moscova s-au rezumat la atacuri simbolice cu drone deasupra Kremlinului sau atentate vizând anumite persoane, cum a fost cel în care a pierit fiica lui Aleksandr
Dughin. Revolta Wagner a dat însă speranţa ucrainenilor şi occidentalilor că s-ar apropia ocazia unei lovituri mai spectaculoase, mai ales dacă populaţia Rusiei arată că ţine cu Wagner şi cu rebelii locali anti-Putin şi e dispusă să susţină o schimbare de regim. La rândul lor, bloggerii militari ruşi au scris că începând din 23 iunie, „specialişti străini au început să sosească în Ucraina, spre a forma baza de sprijin şi un contingent de consilieri militari pentru un nou val de lovituri în teritoriul rusesc” (adică teritoriile nou ocupate din Ucraina, Crimeea, dar şi Rusia), întrucât „noua fază a contraofensivei ar urma să înceapă pe toată linia frontului”.

De aici a început însă teritoriul iluziilor, pentru că multe interpretări pe care le-am văzut la comentatorii vestici şi est-europeni fie au luat-o direct pe arătură, pretinzând că rebeliunea a fost o farsă organizată de Putin, fie au supraestimat în mod comic influenţa Wagner şi a opoziţiei anti-Putin şi au subestimat naţionalismul rusesc, care între altele înseamnă şi susţinerea armatei (armata regulată, nu una de mercenari) şi a conducătorului ţării (chiar şi dacă greşeşte).

Desigur că în primele oraşe unde au sosit militanţii Wagner, aceştia n-au întâmpinat rezistenţă: pe de o parte, forţele locale de apărare fuseseră instruite să evite vărsarea de sânge, iar pe de altă parte populaţia avea o percepţie bună despre mercenarii lui Prigojin, care au susţinut frontul din Ucraina în multe ocazii importante pentru soarta războiului. Prigojin era o figură simpatizată, pentru că o bună parte din publicul rus îşi ia informaţiile de la bloggerii militari care deplâng neîncetat faptul că Putin n-a numit o conducere a armatei mai agresivă, n-a atacat Kievul, n-a aruncat în luptă mai multe forţe şi nu ripostează mai dur faţă de statele NATO. Bloggerii respectivi au ţinut mereu cu Prigojin în războiul lui personal cu ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi cu şeful de stat major Valeri Gherasimov, consideraţi de şeful Wagner nişte laşi incompetenţi şi corupţi care duc de râpă efortul de război al Rusiei.

Aceasta nu înseamnă însă nicidecum că populaţia sau armata Rusiei ar fi susţinut şi ambiţiile de putere şi financiare ale lui Prigojin sau ale fiorosului Dmitri Utkin, fostul ofiţer GRU devenit conducătorul wagneriţilor în marşul spre Moscova. Nimeni nu vrea să mai aibă de-a face cu scene ruşinoase de război civil ca în 1993, cu situaţii în care ruşii varsă sânge rusesc, şi încă în condiţii care ar vulnerabiliza direct Rusia în raport cu Ucraina şi NATO. Unul din comentatorii favorabili lui Putin a prezis corect că percepţia oamenilor se va schimba şi mai tare dacă se va afla câţi bani ia de fapt Prigojin personal şi că toată aparenţa lui de patriotism se bazează de fapt pe lăcomia de bani. De asta, presa a prezentat insistent raidurile poliţiei la sediul Wagner din Sankt-Petersburg, unde ar fi fost găsite 47 de milioane de dolari şi 38 de milioane de lire.

Rebeliunea s-a încheiat cu un win-win: militanţii Wagner nu vor fi urmăriţi penal şi vor continua să presteze contra cost, dar cu contract încheiat legal cu armata regulată, adică vor fi subordonaţi lui
Şoigu şi Gherasimov, iar majoritatea lor vor merge în Belarus, unde vor instrui forţele militare locale, vor întări defensiva la graniţa cu Polonia şi vor apăra armele nucleare tactice care au fost sau vor fi transferate acolo de Rusia. De asta preşedintele belarus Lukaşenka a fost cel însărcinat să liniştească rebeliunea, pentru că mii de wagneriţi vor lucra de acum practic pentru el. Iar ce se va întâmpla cu Prigojin personal e irelevant, rolul lui s-a terminat.

În schimb, ceea ce e important a fost deja zis în discursul lui Putin din ziua rebeliunii: „Luptăm pentru vieţile şi siguranţa poporului nostru, pentru suveranitatea şi independenţa noastră, pentru dreptul de a rămâne Rusia. Această bătălie, în care se decide soarta poporului nostru, cere ca toate forţele noastre să rămână unite.” Acest discurs nu se referea la Prigojin şi la Wagner, ci acoperea orice
posibilă defecţiune în rândurile armatei şi ale miliţiilor năimite de Putin să lupte de partea Rusiei, în Ucraina sau în afara ei. Dar era şi o chemare implicită a populaţiei la calm şi strângerea rândurilor, în caz că atacurile ucrainene vor ajunge cumva mai aproape de Moscova.

Până unde ar putea merge însă astfel de atacuri, presupunând că ele vor avea loc într-adevăr? Există mulţi comentatori occidentali sau est-europeni pentru care scopul final ar trebui să fie distrugerea
rapidă şi completă a Rusiei, cu orice preţ, iar oricine se mai gândeşte la un viitor în care Vestul ar face din nou afaceri cu Rusia, indiferent cine o va conduce, e un trădător. Realitatea e însă alta: dincolo de orice consideraţie politică sau morală, fie că e vorba de războiul din Ucraina, de carantina din China sau de combaterea inflaţiei din Vest prin sărăcirea populaţiei, interesul pieţelor financiare e cel care primează întotdeauna: să fie stabilitate pe piaţa materiilor prime, să meargă comerţul înainte şi să existe cât mai puţine măsuri protecţioniste pe piaţa bunurilor, a serviciilor sau a muncii.

Analiştii de la UBS au notat că rebeliunea Wagner n-a impresionat cu nimic pieţele financiare, pentru că sunt doar două moduri în care investitorilor financiari ar ajunge să le pese: dacă apare în Rusia o situaţie de instabilitate politică de natură să afecteze livrările de energie (şi deci preţurile energiei) sau dacă un Putin care ar dori să se răzbune în caz de fragilizare a poziţiei sale interne ar amplifica ostilităţile în Ucraina în aşa fel încât să atragă înăsprirea sancţiunilor economice contra companiilor care fac afaceri cu Rusia. Numai că în prezent, conchide evaluarea UBS, „pieţele financiare nu iau în calcul niciunul din aceste două scenarii”.