Companii americane şi finlandeze vor distruge arsenalul chimic sirian

O companie finlandeză şi una americană au fost alese pentru a a participa la distrugerea arsenalului chimic sirian, a anunţat vineri Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Urmărește
97 afișări
Imaginea articolului Companii americane şi finlandeze vor distruge arsenalul chimic sirian

Companii americane şi finlandeze vor distruge arsenalul chimic sirian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

OIAC a anunţat că "a atribuit contractele celor două companii în urma unei licitaţii privind transportul, tratarea şi eliminarea substanţelor chimice periculoase şi nepericuloase".

Astfel, compania finlandeză Ekokem şi cea americană Veolia Environmental Services Technical Solutions, filială a societăţii franceze Veolia, vor distruge o parte dintre cele 500 de tone de produse chimice de "categoria a doua" declarate de Siria.

De asemenea, compania finlandeză va distruge reziduurile chimice, adică deşeurile care vor rezulta din procesul de neutralizare a agenţilor chimici realizat pe nava americană Cape Ray.

Germania a acceptat deja să distrugă 370 de tone din aceste reziduuri, provenite din distrugerea agenţilor chimici din gazul muştar. La rândul său, Marea Britanie a acceptat să distrugă o parte dintre agenţii chimici de categoria a doua, ceea ce înseamnă 150 de tone.

Potrivit OIAC, cele două companii au fost selecţionate din 14 societăţi care au participat la licitaţie, iar costul operaţiunii este estimat între 25 şi 30 de milioane de euro.

Siria a declarat că deţine 1.290 de tone de arme chimice. Distrugerea acestor arme ar trebui finalizată până la mijlocul anului 2014.

Planul privind distrugerea arsenalului chimic sirian, aprobat printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate, este rezultatul unui acord ruso-american prin care a fost evitată o intervenţie militară în Siria, după atacul cu arme chimice din august 2013, în urma căruia regimul de la Damasc a fost criticat dur de comunitatea internaţională.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici