Conflictul din Fâşia Gaza: Copiii s-au întors la şcoală după războiul de 50 de zile. Cum arată şcolile distruse de bombardamente - FOTO, VIDEO

Jumătate de milion de copii din Fâşia Gaza au început noul an şcolar, cu o întârziere de trei săptămâni, din cauza pagubelor provocate de cele 50 de zile de război dintre Israel şi gruparea Hamas, încheiat cu un armistiţiu pe 26 august, informează Huffington Post.

Urmărește
1264 afișări
Imaginea articolului Conflictul din Fâşia Gaza: Copiii s-au întors la şcoală după războiul de 50 de zile. Cum arată şcolile distruse de bombardamente - FOTO, VIDEO

Conflictul din Fâşia Gaza: Copiii s-au întors la şcoală după războiul de 50 de zile. Cum arată şcolile distruse de bombardamente (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prima zi de şcoală în Fâşia Gaza a fost duminică,  când 230.00 de copii de la clasele 1-12 s-au prezentat în şcolile publice, alţi 200.000 au mers la şcolile ONU, iar câteva mii au început şcoala în instituţii private, scrie Huffington Post.

TITLURILE ZILEI

Începerea noului an şcolar a fost întârziată timp de trei săptămâni, din cauza distrugerilor masive provocate şcolilor, precum şi din cauza faptului că multe dintre şcolile ONU au devenit adăposturi pentru cei care şi-au pierdut locuinţele în urma bombardamentelor.

GALERIE FOTO

Un număr de 26 de şcoli din Gaza au fost distruse total, iar 232 au suferit pagube însemnate.

Pe zidurile şcolilor se văd cu uşurinţă urmele gloanţelor, iar elevii s-au aşezat în bănci în clase care nu mai au ferestre sau chiar au găuri imense în pereţi.

Potrivit sursei citate, sunt puţine cazurile în care clasele de studiu au fost renovate total sau parţial pentru a-i putea găzdui pe elevi.

În clase, pe bănci, elevii au lipit etichete sau au pus hârtii cu numele celor care şi-au pierdut viaţa în războiul de 50 de zile.

"Nu am fost atât de nerăbdător să vin la şcoală ca în alţi ani. Simt că lipseşte ceva. Am întrebat de unii dintre colegii mei, dar unii au murit sau au fost răniţi", a declarat Tamar Toutah, în vârstă de 11 ani.

Ministrul Educaţiei, Ziad Thabet, a anunţat că, în primele săptămâni, activitatea şcolară se va baza pe consilierea elevilor şi pe jocuri, pentru a-i ajuta pe levi să treacă peste trauma provocată de bombardamente, astfel încât aceştia să-şi poată relua studiile.

"Mai mult de 11.000 de profesori şi 3.000 de directori sau angajaţi au participat la şedinţe de training în care au fost învăţaţi cum să se adreseze copiilor după război", a mai spus Ziad Thabet.

În prezent, Israelul şi mişcarea Hamas se află într-un "armistiţiu permanent", după 50 de zile de confruntări intense din Fâşia Gaza, soldate cu cu peste 2.130 de morţi în rândul palestinienilor şi cu 68 de victime în rândul israelienilor.

Acesta a fost al treilea conflict armat în ultimii cinci ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici