- Home
- Externe
- MOSCOVA, (29.08.2014, 06:22)
- Anna Primac
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CONFRUNTĂRI ÎN UCRAINA: Insurgenţii proruşi, dispuşi să deschidă un coridor umanitar pentru militarii ucraineni încercuiţi, la îndemnul lui Putin. PROTESTE în est faţă de "invazia rusă" - FOTO
Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a îndemnat pe insurgenţi, în noaptea de joi spre vineri, să deschidă un coridor umanitar pentru militarii ucraineni încercuiţi în zonele unde au loc confruntări, anunţă serviciul de presă al Kremlinului, citat de agenţia Itar-Tass.
Urmărește
3710 afișări
CONFRUNTĂRI ÎN UCRAINA: Putin îndeamnă insurgenţii să lase militarii ucraineni să iasă din încercuire: "Kievul să înceteze focul. Rusia, pregătită să ofere ajutor umanitar"
Peste 5.000 de oameni manifestează la Harkov şi Mariupol împotriva "invaziei ruse" - FOTO
Peste 5.000 de persoane manifestau joi seara în oraşele Harkov şi Mariupol, în estul Ucrainei, împotriva "invaziei ruse" în ţara lor, relatează agenţia UNIAN, în pagina electronică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Manifestanţii fluturau pancarte pe care scria: "Opriţi-l pe nebun! Putin e un asasin" sau "Afară din Ucraina! Rusia este un terorist. Moarte ocupanţilor ruşi!".
UPDATE 06:21 Insurgenţii proruşi, dispuşi să deschidă un coridor umanitar pentru militarii ucraineni încercuiţi
Insurgenţii de la Doneţk susţin iniţiativa preşedintului rus Vladimir Putin de a permite militarilor ucraineni din zona de conflict să iasă din încercuire, a anunţat vineri dimineaţa "premierul republicii" Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, citat de agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.
"Cu tot respectul faţă de Vladimir Vladimirovici Putin, preşedintele acelei ţări care, în primul rând, ne oferă susţinere morală, suntem pregătiţi să deschidem un coridor umanitar pentru militarii ucraineni aflaţi în încercuire" a declarat Zaharcenko.
"Singura condiţia este ca ei (militarii) să se dezarmeze, pentru ca pe viitor aceste arme să nu poată fi folosite împotriva noastră", a adăugat liderul separatist.
"Îi îndemn pe insurgenţi să deschidă un coridor umanitari pentru militarii ucraineni aflaţi în încercuire, pentru a evita o creştere a numărului de victime", a declarat Putin.
"Le cer insurgenţilor să le permită militarilor ucraineni să iasă fără obstacole din zona de conflict, pentru a-i lăsa pe aceştia să se întoarcă la familiile lor. De asemenea, răniţii trebuie să beneficieze în mod urgent de îngrijiri medicale", a adăugat preşedintele rus.
El a afirmat că mulţi dintre militarii ucraineni aflaţi în încercuire sunt implicaţi în operaţiuni militare "fără voia lor".
De asemenea, Putin a îndemnat autorităţile ucrainene să înceteze activităţile militare în estul ţării şi să iniţieze negocieri.
"Le îndemn din nou pe autorităţile de la Kiev să înceteze acţiunile militare, să înceteze focul, să înceapă negocieri cu reprezentanţii insurgenţilor şi să soluţioneze toate problemele doar pe cale paşnică", a declarat preşedintele Rusiei.
Potrivit lui Putin, este "evident" că forţele separatiste au obţinut "succese considerabile" în contraofensiva lor.
El a menţionat, de asemenea, că Rusia este "pregătită să ofere şi va oferi" ajutor umanitar regiunii de est a Ucrainei.
Afirmaţiile preşedintelui rus intervin în contextul tensionării situaţiei în estul Ucrainei.
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat joi că "Rusia este responsabilă de violenţele din estul Ucrainei. Violenţa este încurajată de Rusia. Separatiştii sunt antrenaţi de Rusia. Ei sunt înarmaţi şi finanţaţi de Rusia".
Obama şi cancelarul german Angela Merkel au "avertizat că un astfel de comportament (al Rusiei) nu poate rămâne fără consecinţe".
Administraţia prooccidentală de la Kiev a afirmat joi că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk. Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean.
Aleksandr Zaharcenko, "premierul" autoproclamatei "Republici populare Doneţk", a confirmat că aproximativ 4.000 de mercenari ruşi, inclusiv mulţi militari activi aflaţi în concediu, au participat în ultimele luni la luptele din sud-estul Ucrainei. Însă Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe