Confuzie privind circumstanţele morţii uneia dintre victimele accidentului din San Francisco

Atenţia se îndrepta, duminică, spre piloţii zborului Asiana 214 şi tentativa lor tardivă de a accelera pentru a evita ratarea aterizării la San Francisco, în timp ce noi informaţii ridică semne de întrebare asupra modului în care a murit una dintre cele două adolescente chineze.

Urmărește
550 afișări
Imaginea articolului Confuzie privind circumstanţele morţii uneia dintre victimele accidentului din San Francisco

Confuzie privind circumstanţele morţii uneia dintre victimele accidentului din San Francisco (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prăbuşirea avionului Boeing 777-200 a provocat moartea a două adolescente chineze şi rănirea altor 182 dintre cele 307 persoane aflate la bord, dintre care şase sunt încă în stare "critică".

Experţii agenţiei americane de securitate a transporturilor (NTSB) au oferit, duminică, la San Francisco primele rezultate ale anchetei.

Cele două cutii negre, găsite în cursul nopţii şi expediate imediat la Washington, au fost analizate şi au furnizat "date bune", a declarat Deborah Hersman, preşedinta NTSB, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit conversaţiilor din carlingă, zborul s-a desfăşurat normal şi problemele au apărut abia în ultimul minut, când echipajul a încercat să accelereze chiar înainte de aterizare şi a cerut turnului de control autorizaţia de a lua altitudine.

"Solicitarea unuia dintre membrii echipajului de a accelera a fost lansată cu aproximativ şapte secunde înainte de impact. Iar apelul (către turnul de control) pentru a lua altitudine a sosit cu o secundă şi jumătate" înainte ca partea din spate a avionului să lovească solul, provocând accidentul, a declarat Hersman.

Potrivit mai multor analişti citaţi de presa americană, solicitarea piloţilor a venit mult prea târziu.

Datele cutiei negre care înregistrează parametrii tehnici au confirmat că, în apropierea pistei, "aeronava a încetinit şi că viteza era mai mică decât viteza optimă", a explicat ea.

"Accelerarea s-a făcut cu câteva secunde înaintea impactului, iar motoarele au răspuns normal", a adăugat ea.

Rugată să precizeze dacă viteza avionului era uşor sau net inferioară vitezei optime, Hersman a afimat că aceasta era "mult inferioară".

O înregistrare video realizată de un martor ocular şi difuzată duminică de CNN confirmă că partea din spate a avionului a lovit un dig care separă pista de apele învecinate, în golful San Francisco, înainte ca aeronava să aterizeze pe burtă.

CNN a citat, de asemenea, oficiali ai agenţiei de securitate aeriană sud-coreene, potrivit cărora căpitanul, identificat drept Lee Kang-gook, avea doar 43 de ore de zbor pe aeronavele Boeing 777-200.

Preşedinta NTSB a precizat că este "prea devreme pentru a se ajunge la vreo concluzie" privind cauzele accidentului. "Toate opţiunile sunt pe masă", a declarat ea.

"Avem informaţii preliminare dar mai avem încă multă muncă. Trebuie să interogăm echipajul. Trebuie să interogăm echipele de salvare. Trebuie să analizăm datele brute ale cutiilor negre şi benzile turnului de control", a explicat ea, amintind că ancheta ar putea dura "până la 18 luni".

Semne de întrebare au apărut duminică privind circumstanţele în care a murit una dintre cele două adolescente. Potrivit San Francisco Chronicle, pompierii ar fi informat institutul medico-legal că una dintre victime ar fi putut fi lovită de un vehicul al echipelor de salvare în timp ce zăcea pe pistă.

Autopsiile celor două adolescente erau în curs de desfăşurare, iar rezultatele ar putea fi cunoscute luni, potrivit site-ului de Internet al cotidianului.

"Dacă ne bazăm pe rănile suferite, este posibil ca unul dintre vehiculele noastre să fi agravat rănile (anterioare), sau un alt vehicul", a recunoscut Joanne Hayes-White, şefa pompierilor din San Francisco. "Este ceva ce s-ar fi putut întâmpla în haos", a adăugat ea.

Nouăsprezece persoane erau încă spitalizate duminică la San Francisco General Hospital. "Dintre cele 19, şase sunt în stare critică, între care un copil", a precizat Rachel Kagan, purtătoarea de cuvânt a spitalului.

"Rănile cele mai grave sunt traumatisme craniene şi răni abdominale grave, cu hemoragie", a precizat Margaret Knudson, responsabilă de serviciul de chirurgie al spitalului. "Există mai multe pesoane cu fracturi grave la coloana vertebrală, dintre care unele vor antrena o paralizie", a adăugat ea.

Printre pasageri, majoritatea asiatici, figurează şi canadieni, americani, indieni, precum şi un cetăţean francez.

Cele două adolescente decedate în accident făceau parte dintr-un grup de 35 de elevi chinezi care ar fi trebuit să petreacă trei săptămâni la West Valley Christian School, la nord de Los Angeles. Şcoala a anunţat pe site-ul său de Internet că va organiza joi o ceremonie în memoria lor.

Preşedintele general al Asiana Airlines, Yoon Young-doo, a afirmat într-o conferinţă de presă, duminică, la Seul că primele informaţii exclud a priori ipoteza unei probleme tehnice.

"Din ceea ce ştim, nu a fost o problemă de motor sau mecanică" înaintea accidentului, adăugând că piloţii erau experimentaţi, cu aproximativ 10.000 de ore de zbor fiecare.

A doua companie aeriană sud-coreeană după Korean Air, Asiana Airlines se bucură de o reputaţie excelentă în materie de securitate. Ultimul accident care a implicat un zbor comercial datează din iunie 1993, când un Boeing 737 s-a prăbuşit pe un munte din sud-vestul ţării, provocând 68 de morţi şi 44 de răniţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici