Congresul SUA adoptă măsuri urgente pentru a evita oprirea activităţilor instituţiilor federale

  • Congresul SUA acţionează urgent pentru a evita suspendarea activităţilor instituţiilor federale
  • Disensiunile dintre democraţi şi republicani au blocat procedurile de adoptare a bugetului SUA
Urmărește
1308 afișări
Imaginea articolului Congresul SUA adoptă măsuri urgente pentru a evita oprirea activităţilor instituţiilor federale

Congresul SUA adoptă măsuri urgente pentru a evita oprirea activităţilor instituţiilor federale

Senatul Statelor Unite a adoptat, joi, un buget federal temporar, iar Camera Reprezentanţilor urmează să procedeze în mod similar, în eforturile de a evita oprirea activităţilor instituţiilor federale, pe fondul disensiunilor dintre liderii democraţi şi opoziţia republicană.

Senatul SUA a aprobat, cu un raport de voturi de 65 la 35, un proiect care prevede finanţarea instituţiilor guvernamentale federale până pe 3 decembrie, pentru a evita un blocaj bugetar la începerea noului an fiscal, pe 1 octombrie. Din proiectul bugetar votat a fost eliminată o prevedere contestată de liderii republicani, referitoare la creşterea gradului de îndatorare suverană, informează site-ul Axios.com.

Camera Reprezentanţilor urmează să aprobe urgent acelaşi proiect privind bugetul temporar, iar preşedintele Joseph Biden va trebui să semneze rapid legea, pentru a evita suspendarea activităţilor instituţiilor guvernamentale federale începând de vineri, potrivit agenţiei Associated Press.

Liderii Partidului Republican se opun propunerii Administraţiei Joseph Biden şi a liderilor democraţi de eliminare a plafonului de îndatorare suverană din proiectul bugetului federal.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat că Administraţia federală de la Washington riscă să intre în incapacitate de plată spre sfârşitul lunii octombrie dacă nu va fi crescut gradul de îndatorare suverană. "Această situaţie probabil va cauza daune ireparabile economiei SUA şi pieţelor financiare mondiale", a declarat Janet Yellen.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
politică,
economie

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici