Yusuf Yerkel, consilier al premierului Recep Tayyip Erdogan, a fost fotografiat în timp ce, aparent, îl lovea cu furie pe un bărbat imobilizat de forţele de ordine, în cursul protestelor izbucnite după accidentul minier soldat cu peste 300 de morţi.
Yerkel a primit o săptămână de concediu medical, având plăgi la piciorul drept, cel utilizat pentru agresarea protestatarului. Însă consilierul guvernamental le-a spus medicilor că s-a lovit în timpul unei căzături accidentale, scrie The Guardian.
Iniţial, consilierul a refuzat să prezinte scuze pentru incident, argumentând că a fost jignit şi provocat de protestatar.
Ulterior, după răspândirea fotografiilor pe site-uri de socializare, Yerkel a declarat: „Sunt profund întristat de incidentul petrecut la Soma pe 14 mai”.