Coreea de Nord ar putea obţine în câteva luni capabilităţi pentru un atac nuclear contra SUA/ Phenianul acuza Statele Unite că pregătesc un atac preventiv

Coreea de Nord va putea obţine în doar câteva luni capabilităţile militare pentru a ataca Statele Unite cu armament nuclear, afirmă Robert Wood, emisarul american pentru Dezarmare. Statele Unite au mobilizat capacităţi nucleare pentru posibilitatea lansării unui atac preventiv limitat împotriva Coreei de Nord, a acuzat marţi Administraţia Kim Jong-Un.

Urmărește
16624 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord ar putea obţine în câteva luni capabilităţi pentru un atac nuclear contra SUA/ Phenianul acuza Statele Unite că pregătesc un atac preventiv

Coreea de Nord ar putea obţine în câteva luni capabilităţi pentru un atac nuclear contra SUA

"Coreea de Nord a accelerat programul provocator de înarmare nucleară şi balistică, proferând ameninţări explicite cu folosirea armelor atomice împotriva Statelor Unite şi a aliaţilor regionali", a declarat Robert Wood la o reuniune pe tema dezarmării organizată de Naţiunile Unite la Geneva.

"Oficialii nord-coreeni insistă că nu vor renunţa la armele nucleare, iar Coreea de Nord ar putea fi acum la doar câteva luni de obţinerea capabilităţilor de a ataca Statele Unite cu rachete nucleare", a precizat diplomatul american.

Statele Unite pregătesc un atac preventiv împotriva Coreei de Nord, acuză Phenianul

"Actualele măsuri luate de Statele Unite în sensul suplimentării capacităţilor militare sunt destinate lansării unui atac preventiv împotriva Republicii Democrate Populare Coreea" (numele oficial al Coreei de Nord -n.red.), a declarat luni un diplomat nord-coreean, Ju Yong Chol, în cursul unei conferinţe pentru dezarmare organizate de Naţiunile Unite.

"Oficiali americani, inclusiv secretarul Apărării şi directorul CIA, au vorbit în mod repetat despre ameninţarea nucleară şi balistică nord-coreeană pentru a justifica opţiunea militară; Administraţia SUA analizează posibilitatea unui atac preventiv limitat împotriva Coreei de Nord", a precizat Ju Yong Chol.

În urmă cu câteva zile, fostul secretar de Stat american Henry Kissinger afirma că Administraţia Donald Trump începe să analizeze din ce în ce mai mult posibilitatea lansării unui atac preventiv împotriva Coreei de Nord.

Preşedinţii din SUA şi Coreea de Nord, Donald Trump şi Kim Jong-Un, s-au ameninţat în mai multe rânduri cu atacuri nucleare. Recent, Phenianul a acuzat, prin vocea ministrului nord-coreean de Externe Ri Yong Ho, că Washingtonul vrea să declanşeze un "conflict nuclear". Coreea de Nord a efectuat în ultimii ani o serie de teste nucleare şi balistice, avertizând că poate ataca Statele Unite.

În pofida detensionării temporare a relaţiilor dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud în contextul Jocurilor Olimpice de Iarnă, Phenianul a avertizat vineri seară că va reacţiona dacă armata americană şi cea sud-coreeană vor relua exerciţiile comune. "Noi facem eforturi pentru îmbunătăţirea relaţiilor intercoreene, dar nu vom asista pasivi la acte sinistre de ignorare a eforturilor noastre", a atras atenţia ministrul nord-coreean de Externe, Ri Yong Ho, într-o scrisoare adresată Naţiunilor Unite.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici