Coreea de Nord a lansat, luni, o rachetă balistică intercontinentală care are o rază de acţiune prin care poate lovi oriunde în Statele Unite, au anunţat Coreea de Sud şi Japonia, relatează Reuters.
Racheta are un potenţial de deplasare de peste 15.000 km, ceea ce înseamnă că poate ajunge oriunde în Japonia şi în partea continentală a Statelor Unite, au arătat autorităţile de la Tokyo, potrivit sursei citate.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească marţi, la cererea SUA şi a altor state, pentru a discuta despre această lansare.
Consiliul de Securitate Naţională al Coreei de Sud a declarat că este vorba despre o rachetă balistică intercontinentală, catalogând lansarea drept un act destabilizator care a ignorat avertismentele internaţionale şi multiplele rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.
În urma celei de a cincea lansări de rachete balistice intercontinentale ale Phenianului din acest an, China şi Coreea de Nord au avut luni o întâlnire la nivel înalt la Beijing. China, care este cel mai apropiat aliat al Phenianului, a reafirmat angajamentul de a aprofunda cooperarea şi a declarat că discuţiile au vizat chestiuni de „interes comun”, fără a oferi însă detalii.
În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, China a susţinut toate rezoluţiile care au impus sancţiuni Coreei de Nord până în 2017 pentru dezvoltarea armelor sale, dar de atunci a refuzat să susţină sancţiuni suplimentare, spunând că acestea nu ar face decât să crească tensiunile.