Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment

Cadavrul unui deputat rus, răpit la mijlocul lui februarie, a fost găsit într-un sat, în apropiere de Moscova, într-un butoi umplut cu ciment, a anunţat luni Comitetul rus de anchetă într-un comunicat.

Urmărește
488 afișări
Imaginea articolului Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment

Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Cadavrul lui Mihail Pahomov, deputat în cadrul Consiliului legislativ al oraşului Lipeţk (situat la 438 de kilometri sud de Moscova), a fost descoperit în subsolul unui garaj privat, într-un butoi de metal umplut cu ciment", în satul Obuhovo, situat la aproximativ 30 de kilometri de Moscova, a precizat Comitetul de anchetă.

Anchetatorii au conchis că este vorba despre "o moarte violentă", potrivit aceleiaşi surse.

Pahomov, în vârstă de 37 de ani, a dispărut pe 12 februarie la Lipeţk, iar poliţia a deschis imediat o anchetă pentru răpire şi omor.

Ministerul rus de Interne a anunţat luni că a arestat 11 persoane suspectate de comiterea acestei crime, precum şi pe presupusul comanditar, un moscovit în vârstă de 40 de ani.

La rândul său, Comitetul de anchetă a anunţat că l-a inculpat pe un fost ministru însărcinat cu probleme legate de Locuinţe şi Utilităţi în regiunea Moscova, Evgheni Haritonov, pentru că a comandat răpirea deputatului Pahomov.

Motivele suspectului nu au fost precizate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici