Coşmarul de la Cernobîl încă mai urmăreşte comunitatea internaţională după 25 de ani

La 26 aprilie 1986, la ora 01.23, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat în timpul unui test de securitate, în urma unei erori de manipulare. Deflagraţia a ridicat dala superioară a reactorului, cu o greutate de 2.000 de tone.

Combustibilul nuclear a ars timp de peste zece zile, emiţând elemente radioactive cu o intensitate echivalentă cu cel puţin 200 de bombe de la Hiroshima şi contaminând o mare parte din Europa, în principal Ucraina, Belarus şi Rusia.

Pentru a stinge incendiul şi a curăţa zona din jurul centralei, URSS a trimis în patru ani 600.000 de persoane, expuse unor doze puternice de radiaţii cu o protecţie minimă.

Bilanţul de la Cernobîl suscită în continuare controverse: sunt criticate cultul secretului şi supravegherea defectuoasă a victimelor în anii haotici din perioada postsovietică, precum şi activitatea de lobby în favoarea energiei nucleare, reticentă la analizarea consecinţelor pe termen lung ale catastrofei.

În 2005, mai multe agenţii ale ONU, printre care s-a aflat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au estimat că 4.000 de persoane au murit în urma expunerii la radiaţii, un raport care, potrivit ecologiştilor, subestimează puternic impactul accidentului de la Cernobîl.

Acest raport este contestat de UNSCEAR, comitetul ştiinţific al Naţiunilor Unite pentru efectele radiaţiilor atomice, care nu recunoaşte decât 31 de decese în rândul operatorilor şi pompierilor imputabile direct efectelor radiaţiilor.

În ultimul său raport din februarie 2011, UNSCEAR menţionează, de asemenea, 6.000 de cazuri de cancer tiroidian, dintre care 15 mortale, provocate de consumul încă din copilărie al laptelui contaminat. "Nu sunt alte dovezi convingătoare" privind alte efecte, afirmă sursa citată.

Potrivit Greenpeace, cel puţin 100.000 de persoane au murit înainte de 2005 în Ucraina, Belarus şi Rusia în urma contaminării radioactive (cancer, afecţiuni ale sistemului imunitar, boli cardiace), a declarat pentru AFP Ivan Blokov, responsabil al filialei ruse a organizaţiei.

Accidentele din Japonia au readus în memoria populaţiei coşmarul nuclear şi au generat repercusiuni politice în Occident, unde Cernobîl a favorizat avântul mişcărilor ecologiste.

În pofida deciziei de a opri forţat cele mai vechi reactoare din Germania, după accidentele de la Fukushima, cancelarul Angela Merkel a suferit o înfrângere electorală regională dură în faţa ecologiştilor.

"Japonia a arătat că nu s-a schimbat nimic în 25 de ani, nici modul de înţelegere a pericolului, nici comportamentul autorităţilor", deplânge Ivan Blokov.

URSS condusă de Mihail Gorbaciov a reacţionat în cea mai nefericită tradiţie a secretului, nerecunoscând drama decât după trei zile, după ce Suedia, unde ajunsese norul radioactiv, a alertat lumea întreagă. Tăcerea oficială sovietică, urmată de o serie de minciuni, a favorizat contaminarea a sute de mii de persoane, iar modul în care a fost gestionată criza a dezvăluit slăbiciunile statului.

"Ecourile propagandei au minat regimul", apreciază sociologul Boris Kagarliţki, în timp ce politologul Dmitri Oreşkin consideră că accidentul de la "Cernobîl a fost un cui bătut în sicriul URSS".

"Ucraina şi Belarus au înţeles că Moscova era capabilă să intervină, dar nu a avut resursele necesare pentru a le ajuta. Elitele locale au început apoi să-şi pună întrebări cu privire la utilitatea unui astfel de centru de putere", afirmă el.

Dacă mai multe ţări occidentale îşi pun din nou întrebări cu privire la viitorul energiei nucleare, Ucraina, săracă în resurse energetice naturale, persistă pe această cale.

Centrala de la Cernobîl a fost închisă definitiv abia în decembrie 2000 după mai multe incidente. Patru centrale, cu 15 reactoare, sunt în continuare în exploatare în ţară.

Recent, Rusia şi Belarusul au anunţat decizia de a construi o nouă centrală nucleară în Belarus.