COVID Terminator. Un robot care ucide coronavirusul a atras atenţia studiourilor de la Hollywood

  • Un robot care ucide coronavirusul a atras atenţia studiourilor de la Hollywood
  • CBS, Netflix, Amazon, se numără printre companiile cu care se poartă discuţi
  • Xenex Germ-Zapping Robot este folosit şi în spitale
Urmărește
653 afișări
Imaginea articolului COVID Terminator. Un robot care ucide coronavirusul a atras atenţia studiourilor de la Hollywood

COVID Terminator. Un robot care ucide coronavirusul a atras atenţia studiourilor de la Hollywood

Numele lui este Xenex Germ-Zapping Robot şi l-ar face să pălească de invidie pe Terminator.

Trebuie să mai ştii că este un robot capabil să ucidă unele dintre cele mai periculoase virusuri din câteva lovituri cu raze UV şi ar putea fi curând recrutat de studiourile de la Hollywood, care încearcă din răsputeri să reia producţia de filme şi seriale grav afectată de pandemie.

Robotul şi-a demonstrat deja eficienţa în sterilizarea suprafeţelor în peste 500 de spitale din lumea întreagă, fiind capabil să elimine aproape 99,99% din germeni, potrivit testelor efectuate de Institutul de cercetări biomedicale din Texas. Noul coronavirus poate supravieţui până la trei zile pe suprafeţe din oţel inoxidabil sau plastic, spun specialiştii.

Compania americană Xenex Disinfection Services, care produce micul robot exterminator, este în discuţii şi cu Netflix, Amazon şi Sony. Micul android este deja în vizorul televiziunii CBS, pentru producţia serialului "Blue Bloods", potrivit publicaţiei specializate The Hollywood Reporter. 

Marile studiouri de producţie încearcă să găsească soluţii alternative pentru reluarea activităţii, dezinfectarea masivă a platourilor, distanţarea socială şi purtarea măştilor putând deveni noua normalitate în domeniu.

Robotul Xenex costă 125.000 de dolari, dar poate fi închiriat şi lunar. Suma reprezintă o bagatelă în comparaţie cu cele aproximativ 17 miliarde de dolari pierderi raportate de Hollywood din cauza coronavirusului.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici