- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Creşterea vârstei de pensionare la 62 de ani, adoptată definitiv în Franţa
Articolul care modifică vârsta legală de pensionare în Franţa de la 60 la 62 de ani, cea mai importantă măsură în cadrul reformei pensiilor a lui Nicolas Sarkozy, a fost adoptat definitiv vineri, prin votul Senatului.
Creşterea vârstei de pensionare la 62 de ani, adoptată definitiv în Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Senatul a adoptat cu 186 de voturi la 153 acest articol-cheie al proiectului de reformă a pensiilor, cel mai contestat de stânga şi de sindicate, fără să modifice versiunea adoptată de Adunarea Naţională în septembrie, votul devenind, astfel, definitiv.
Guvernul speră că Senatul va vota întregul text în jurul datei de 20 octombrie şi că cele două Camere ale Parlamentului se vor pune de acord asupra textului definitiv înainte de sfârşitul acestei luni.
Denunţând abrogarea măsurii privind pensionarea la 60 de ani, intodusă în 1982 de către preşedintele Francois Mitterand, senatorii de stânga au făcut apel la o mobilizare puternică marţi, în cadrul unei noi zile de grevă şi manifestări organizate de sindicate, cu greve de avertisment în numeroase sectoare, între care cel al căilor ferate, energiei, transporturilor pariziene şi poştei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ministerul Energiei: Liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale se va face etapizat şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025
-
Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Intervenţia autorităţilor s-a încheiat fără incidente majore
-
Guvernul pregăteşte eliminarea plafonării tarifelor la energie electrică şi gaze
Sâmbăta trecută, în cea de a patra zi de grevă generală de la începutul lui septembrie, au manifestat între 900.000 şi trei milioane de persoane, potrivit unor surse, o mişcare susţinută de 71 la sută dintre francezi, potrivit unui sondaj.
Sindicatele au lansat, de asemenea, apelul la o nouă zi de grevă generală, la 16 octombrie.
"Atunci când am venit la putere, am propus imediat pensionarea la 60 de ani. Acest lucru a reprezentat o speranţă imensă. Dintre toate revendicările muncitorilor, aceasta a fost cea mai importantă. Acest lucru va rămâne în istoria socială a Franţei", a pledat, în timpul dezbaterilor, senatorul socialist Pierre Mauroy, premierul lui Francois Mitterand, în 1982.
"Domnule premier, apăraţi textul din acea vreme. Spuneţi, singur, că lucrurile au evoluat. Datoria este să contribuim la o evoluţie a sistemului de pensionare. Noi vrem să fie (un sistem) peren", i-a răspuns ministrul Muncii, Eric Woerth.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO