CRIZA DIN UCRAINA: Proruşii din est confirmă că i-au "reţinut" pe observatorii OSCE

Un reprezentant al separatiştilor proruşi ucraineni a confirmat, joi, că insurgenţii i-au "reţinut" pe cei patru observatori ai OSCE cu care organizaţia a pierdut orice contact de marţi.

Urmărește
823 afișări
Imaginea articolului CRIZA DIN UCRAINA: Proruşii din est confirmă că i-au "reţinut" pe observatorii OSCE

Proruşii din estul Ucrainei confirmă că i-au "reţinut" pe observatorii OSCE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Grupul care a dispărut la sud de Doneţk este format din patru persoane. Ştim unde sunt, sunt nevătămaţi", a declarat pentru agenţia Interfax Viaceslav Ponomarev, "primarul" din Slaviansk, bastion prorus din estul Ucrainei.

"I-am reţinut. Vrem să ne lămurim cine sunt, unde merg şi de ce şi îi vom elibera", a declarat pentru agenţia Interfax Viaceslav Ponomarev, "primarul" din Slaviansk, bastion prorus din estul Ucrainei.

"Le-am spus să nu se deplaseze o vreme, dar au fost aceştia patru, cei mai temerari. Ei au fost bineîneţeles reţinuţi", a adăugat Ponomarev.

Potrivit agenţiei ruse, el a apreciat că cei patru observatori ar putea de fapt să efectueze o misiune de strângere de informaţii.

Organizaţia cu sediul la Viena a anunţat marţi că a pierdut contactul cu o echipă de patru observatori - un danez, un eston, un turc şi un elveţian - care ar fi fost arestaţi în cursul serii de luni de către separatiştii proruşi la un punct de control.

Ministrul ucrainean de Externe i-a acuzat pe insurgenţii separatişti că îi deţin pe observatori.

Preşedintele în exercţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Didier Burkhalter, a cerut miercuri "eliberarea lor imediată şi fără condiţii", calificând presupusa lor deţinere drept "un act de sabotare a eforturilor internaţionale de a ajuta Ucraina să depăşească criza".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici