La reuniunea de la Praga, desfăşurată luni seară, au participat reprezentanţii Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ungariei, Letoniei şi Luxemburgului, a comunicat Ministerul ungar de Externe.
„Poziţiile statelor occidentale din cadrul UE şi cele ale Grupului Vişegrad privind soluţionarea crizei imigranţilor continuă să fie diferite”, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
„Participanţii la întâlnire au priorităţi diferite privind problemele Europei”, a subliniat Szijjarto.
„Este clar că liderii Uniunii Europene vor trata în continuare cu prioritate sistemul cotelor obligatorii, în detrimentul protecţiei frontierelor”, a spus Szijjarto.
Grupul Vişegrad cere Uniunii Europene să intensifice eforturile împotriva imigranţilor cu raţiuni economice. „Europa Centrală şi de Est nu are capacităţile financiare sau culturale de a primi un număr mare de refugiaţi”, au precizat surse de la reuniune citate de The Telegraph.
Această poziţie i-a fost prezentată ministrului de Externe din Luxemburg, Jean Asselborn, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.