Potrivit poliţiei din Bonney Lake, la aproximativ 25 de kilometri de Tacoma, o firmă lucra la un pasaj pietonal peste Podul Washington în momentul în care o secţiune s-a surpat, luni dimineaţa. Poliţia a anunţat iniţial doar o victimă, dar după ce molozul a fost îndepărtat, luni seara, au fost găsite trei cadavre.
Familia nu a fost identificată imediat, însă poliţia a precizat că locuia în zonă. Poliţia şi autorităţi de la nivelul statului pentru securitatea muncii au declanşat o anchetă în vederea stabilirii cauzei accidentului.
Biroul primarului Neil Johnson a anunţat că scopul proiectului este să ofere un pasaj pietonal sigur peste pod. Antreprenorul a fost identificat drept WHH Nisqually Federal Services, o firmă de construcţii a unui trib, potrivit registrelor pentru licenţe de la biroul secretarului statului Washington.
Compania a anunţat că efectuează o anchetă, dar a refuzat să comenteze. Potrivit datelor existente, firma nu a fost sancţionată pentru încălcări de când a fost înfiinţată, însă aceste date nu compilează acţiuni ale unor eventuali subcontractori.
„Am auzit trei pocnituri, după care (dala) s-a prăbuşit peste camion”, a declarat un martor, Dawn Nelson, pentru postul King din Seattle, afiliat NBC. „Nu putea să facă nimeni nimic. A fost pur şi simplu suprarealist”, a adăugat martorul.