Cursele a două companii feroviare din Marea Britanie, anulate din cauza unui tunel inundat

Cursele trenurilor Eurostar şi Southeastern au fost anulate sâmbătă dimineaţă din cauza unui tunel inundat în apropierea staţiei Ebbsfleet International din Kent, potrivit Sky News.

Urmărește
474 afișări
Imaginea articolului Cursele a două companii feroviare din Marea Britanie, anulate din cauza unui tunel inundat

Cursele trenurilor Eurostar şi Southeastern au fost anulate sâmbătă dimineaţă din cauza unui tunel inundat în apropierea staţiei Ebbsfleet International din Kent, potrivit Sky News.

Compania de căi ferate Southeastern Railway a declarat că niciun tren nu va circula între Ebbsfleet şi Londra St Pancras International până cel puţin la ora 12:00.

Eurostar, care foloseşte aceeaşi linie, a anulat primele trei curse ale zilei spre şi dinspre St Pancras.

Peste 100 de zone din Marea Britanie au fost avertizate cu privire la posibile inundaţii sâmbătă, o parte a ţării fiind sub cod galben de ploi, vânt şi ninsori.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici