Curtea Constituţională din Italia anulează parţial imunitatea lui Berlusconi

Curtea Constituţională a anulat parţial, joi, imunitatea judiciară de care beneficiază premierul italian, Silvio Berlusconi, până în octombrie, a anunţat presa italiană.

Urmărește
74 afișări
Imaginea articolului Curtea Constituţională din Italia anulează parţial imunitatea lui Berlusconi

Curtea Constituţională din Italia anulează parţial imunitatea lui Silvio Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, cele două procese contra lui Silvio Berlusconi, de la Milano, unul pentru fraudă fiscală (afacerea Mediaset), celălalt pentru coruperea martorului (procesul Mills) pot fi reluate, dar premierul va continua să beneficieze de o amplă marjă de manevră, pentru a nu se prezenta la audieri.

Cei 15 magistraţi au optat pentru o soluţie de compromis între respingerea sau aprobarea legii "imposibilităţii legitime", care-i permite lui Berlusconi să nu se prezinte în faţa tribunalelor cât timp este premier.

Curtea a redus sensibil câmpul de aplicare a acestei legi, adoptată în aprilie 2010 şi valabilă până în octombrie 2011, dar fără să o invalideze. Curtea a eliminat caracterul automat care-i permitea lui Berlusconi să evite orice prezentare în faţa justiţiei.

Judecătorii sunt cei care vor decide, de la caz la caz, dacă motivul "imposibilităţii legitime" invocat este valabil sau nu. Curtea recunoaşte, în hotărârea sa, ca motive conforme Constituţiei, participarea la şedinţele de Guvern, reuniuni între stat şi regiuni, summit-uri internaţionale şi orice tip de reuniuni de pregătire sau esenţiale pentru funcţia de premier.

Dar judecătorul va stabili, de fiecare dată, împreună cu avocaţii lui Berlusconi, dacă acestuia îi este cu adevărat imposibil să vină la o şedinţă, din cauza programului său.

"Procesele vor fi reluate şi va fi necesar ca la fiecare şedinţă să se stabilească dacă eventualele piedici invocate de premier sunt legitime sau nu", a declarat profesorul Giovanni Guzzetta, din cadrul Universităţii Tor Vergata, la Roma, calificând hotărârea Curţii Constituţionale drept "echilibrată".

Patru membri din cadrul mişcării contra lui Berlusconi, Popolo Viola (Poporul Violet), au deschis o sticlă de şampanie, în faţa Curţii, pentru a sărbători ceea ce, în opinia lor, reprezintă o victorie. "Această sentinţă permite judecarea lui Berlusconi aşa cum este judecată toată lumea. Acest lucru înseamnă că judecătorul va stabili când să-l convoace pe Berlusconi, iar Berlusconi nu va putea să îşi amâne venirea", şi-a exprimat bucuria Gianfranco Mascia, din cadrul mişcării Popolo Viola.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici