Prima pagină » Știri externe » Cutremur de 6,4 grade în centrul statului Chile

Cutremur de 6,4 grade în centrul statului Chile

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,4 grade a avut loc în centrul statului Chile, fără însă a se solda cu victime sau cu daune materiale semnificative, anunţă Departamentul chilian pentru Situaţii de Urgenţă.
Cutremur de 6,4 grade în centrul statului Chile

Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora locală 18.35 (duminică, 1.35, ora României), epicentrul fiind la 40 de kilometri de oraşul Quillota.

Seismul a fost simţit în Santiago de Chile şi în alte cinci regiuni ale ţării.

Sute de mii de persoane au intrat în panică din cauza seismului care a durat 30-40 de secunde, iar liniile de telecomunicaţii şi alimentarea cu electricitate au fost întrerupte în cartiere ale capitalei.

Cutremurul nu s-a soldat cu victime şi nici cu daune materiale semnificative.