Prima pagină » Știri externe » CUTREMURUL din Italia: Autorităţile au declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi neglijenţă, în urma prăbuşirii a sute de clădiri. Bilanţul a ajuns la 250 de morţi

CUTREMURUL din Italia: Autorităţile au declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi neglijenţă, în urma prăbuşirii a sute de clădiri. Bilanţul a ajuns la 250 de morţi

Autorităţile italiene au declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi neglijenţă, în urma prăbuşirii a sute de clădiri ca efect al cutremurelor produse miercuri în centrul Italiei, soldate cu cel puţin 250 de morţi, informează ziarul La Repubblica şi postul RAI News.
CUTREMURUL din Italia: Autorităţile au declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi neglijenţă, în urma prăbuşirii a sute de clădiri. Bilanţul a ajuns la 250 de morţi

Procuratura orăşelului Rieti, situat în regiunea Lazio, investighează ipoteza neglijenţei în serviciu care a avut ca efect decese multiple în zonele Amatrice şi Accumoli.

Ancheta este coordonată de procurorul-şef Giuseppe Saieva şi vizează aflarea cauzelor prăbuşirii a sute de clădiri, inclusiv a unora care fuseseră consolidate recent.

Centrul Italiei a fost afectat, pe 24 august, de trei cutremure de suprafaţă – cu magnitudini de 6,0, 5,4 şi 4,8 grade – urmate de sute de replici, bilanţul provizoriu fiind de cel puţin 250 de morţi.

Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri. Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri.

Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade. Situaţiile cele mai grave sunt în comunele Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto.

Cutremurul iniţial a fost simţit puternic în centrul şi în sudul Italiei, până la Napoli, o zonă cunoscută cu risc seismic. La Roma şi Napoli, mulţi locuitori şi-au părăsit casele câteva ore de teama replicilor seismice puternice.