„Marea Britanie se află într-un moment special. Voi încerca să adun toate regiunile ţării. Vom guverna ca partid al unei singure naţiuni, al unei singure Mari Britanii”, a spus David Cameron, informează BBC News online.
„Am crezut întotdeauna în guvernarea cu respect. De aceea, în ultima legislatură am acordat prerogative sporite Scoţiei şi Ţării Galilor, am oferit Scoţiei un referendum privind rămânerea în Marea Britanie. În noua legislatură, mă voi ţine de cuvânt şi voi implementa cât mai curând planul descentralizării pentru Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord”, a spus Cameron.
Partidul Conservator a obţinut o majoritate absolută în urma scrutinului legislativ din Marea Britanie, premierul David Cameron, care şi-a consolidat poziţia, mergând deja la Palatul Buckingham pentru a-i transmite reginei Elizabeth că poate forma guvernul. Potrivit rezultatelor oficiale parţiale, Partidul Conservator are cel puţin 330 de locuri în Camera Comunelor (din totalul de 650), în timp ce Partidul Laburist a obţinut doar 233 de mandate. Pe fondul dezastrului electoral, preşedintele Partidului Laburist, Ed Miliband, şi-a dat demisia.