Prima pagină » Știri externe » David Cameron propune rămânerea în funcţie a lui Bashar al-Assad doar pe durata eventualei tranziţii

David Cameron propune rămânerea în funcţie a lui Bashar al-Assad doar pe durata eventualei tranziţii

Marea Britanie va tolera rămânerea în funcţie a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, pe durata tranziţiei, dar nu pe termen lung, afirmă premierul Marii Britanii, David Cameron, citat de CBS.
David Cameron propune rămânerea în funcţie a lui Bashar al-Assad doar pe durata eventualei tranziţii

„Ceea ce spune America, un lucru cu care sunt de acord, este necesitatea unei tranziţii, dar ce este clar este că la sfârşitul tranziţiei Bashar al-Assad nu mai poate fi liderul Siriei”, a spus Cameron.

„Lucrurile nu ar funcţiona, pentru că reţeaua Stat Islamic nu ar putea fi învinsă dacă acest tip va conduce în continuare Siria. Al-Assad este unul dintre factorii de recrutare pentru terorişti”, crede premierul Marii Britanii.

Rusia şi Statele Unite au stabilit că este necesară o soluţie diplomatică la războiul civil din Siria, însă disensiunile privind situaţia Administraţiei Bashar al-Assad persistă.

„Până acum, problema a fost că Rusia şi Iranul nu au putut vedea o soluţie în Siria fără Bashar al-Assad. Până la urmă, oricât de multe disensiuni am avea cu Rusia sau cu Iranul, aceste ţări au influenţă asupra situaţiei din Siria şi trebuie să le convingem că o nouă Sirie, cu un nou lider, nu ar fi neapărat împotriva intereselor proprii, ci ar contribui la distrugerea reţelei teroriste Stat Islamic”, a apreciat Cameron.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut luni, de la tribuna ONU, înlăturarea regimului din Siria, însă omologul său rus, Vladimir Putin, a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.