Uniunea Europeană arată ce înseamnă „puterea solidarităţii” în contracararea pandemiei şi a impactului acesteia asupra economiei şi societăţii, a declarat David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, anunţând o sesiune extraordinară a Legislativului UE pe 26 martie pentru aprobarea măsurilor de urgenţă.
„Vreau să exprim căldura mea şi solidaritatea cu toţi cei care suferă şi care şi-au pierdut apropiaţi. Vreau să subliniez admiraţia şi susţinerea pentru toţi cei care luptă în prima linie cu această pandemie”, a afirmat David Sassoli, conform unei declaraţii postate pe site-ul instituţiei.
„Europa se mişcă. Confruntată cu această situaţie dramatică, cu datoria de a salva vieţi, mijloace de trai şi stabilitatea tuturor, Uniunea Europeană acţionează. Sigur că a trebuit să luptăm cu egoismul naţional, dar acum este clar cum vom înfrunta această urgenţă”, a subliniat David Sassoli.
„Decizia luată aseară de Banca Centrală Europeană (BCE), de punere la dispoziţie a 750 de miliarde de euro, se adaugă apelurilor Parlamentului UE, măsurilor Comisiei Europene, ale statelor membre, altor iniţiative, precum cea de mobilizare a încă 500 de miliarde de euro prin Mecanismul European de Stabilitate, aşa-numitul fond de salvare. Vorbim despre o intervenţie care, în total, se apropie de 2.000 de miliarde de euro. Este cea mai mare demonstraţie, de mult timp, a puterii solidarităţii. Comparabil cu Planul Marshall, care ne-a ajutat să ne relansăm de pe ruinele celui de-al II-lea Război Mondial”, a precizat Sassoli.
„Aceşti bani ne vor ajuta să combatem efectele Covid-19 şi vor susţine cercetările pentru identificarea unui vaccin eficient. Sunt oferite resurse utile pentru susţinerea economiei şi a modelului nostru de protecţie socială. Vor fi protejate locuri de muncă, companii şi ne vom asigura că familiile nu sunt lăsate singure în aceste vremuri dificile. (…) Parlamentul European îşi face şi va continua să îşi facă datoria. Am fost determinat ca Parlamentul să rămână deschis, deoarece democraţia nu poate fi oprită de un virus, deoarece suntem singura instituţie europeană aleasă de cetăţeni, vrem să îi reprezentăm şi să îi apărăm”, a continuat David Sassoli.
„Din acest motiv, am decis să convoc o sesiune plenară extraordinară pe 26 martie, pentru aprobarea măsurilor de urgenţă prezentate de Comisia Europeană. Va fi prima sesiune plenară care va utiliza sistemul votului de la distanţă. În faţa acestei urgenţe, trebuie să folosim toate mijloacele disponibile”, a concluzionat David Sassoli.